Prima pagină » Știri » Cum a scăpat un edil de asistații social din comuna sa. „A existat o foarte mare problemă”

Cum a scăpat un edil de asistații social din comuna sa. „A existat o foarte mare problemă”

Cum a scăpat un edil de asistații social din comuna sa. „A existat o foarte mare problemă
Un primar din județul Botoșani a reușit să reducă numărul asistaților social din comună de la 382 la 8. Edilul a adus, pe fonduri elvețiene, un psiholog, cu ajutorul căruia a aflat că asistații social sunt deprimați și nu cunosc beneficiile angajării, apoi le-a găsit locuri de muncă.

Primarul comunei Dângeni, Cătălin Rotundu, a reușit, cu sprijinul unui psiholog și cu accesarea unor proiecte cu finanțare nerambursabilă din fonduri elvețiene, să convingă sute de oameni, asistați social, că e mai bine pentru toată lumea să muncească.

„Când am venit la Primărie aveam 382 de asistați sociali. Am făcut o evaluare a fiecărei gospodării prin aplicarea unor chestionare și am căutat soluții. Am scris un proiect pe fonduri elvețiene pentru a putea aduce un psiholog în comună, pe lângă compartimentul de asistență socială al Primăriei, și am reușit. Am colaborat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și cu mediul privat pentru a vedea de ce calificări e nevoie pentru muncitori și am solicitat AJOFM să organizeze cursul de calificare la noi în comună, pe nevoile din mediul privat. Luna trecută am avut opt asistați sociali, luna aceasta sunt 11, dar mai mult de 60 de zile nu îi ținem ca asistați social pe cei care au adeverință că sunt apți de muncă. Îi ajutăm să se integreze în piața muncii”, a declarant, pentru corespondentul MEDIAFAX, primarul comunei Dângeni, Cătălin Rotundu.

Rotundu a spus că în comună a existat o mare problemă cu asistații sociali, însă cu sprijinul psihologului a reușit să îi determine pe oameni să se angajeze.

„A existat o foarte mare problemă cu asistații sociali. Cu sprijinul psihologului am descoperit că aceste persoane sunt foarte deprimate, sunt descurajate și nu știau care sunt beneficiile angajării. Am încercat să îi ajutăm cu cursuri de recalificare și am reușit să rezolvăm această problemă. Am avut la un moment dat o problemă de conexiune reală între angajator și viitorii angajați, însă prin aplicarea unor chestionare am reușit să stabilim ce cursuri sunt necesare pentru mediul privat și am cerut AJOFM cursuri pentru recalificarea cetățenilor din comună pe cerințele pieței. Am organizat până acum mai multe burse ale locurilor de muncă, au fost oferite de către angajatori peste 600 de locuri de muncă, angajatori atât din zonă, cât și din străinătate și am reușit să integrăm peste 200 de persoane în câmpul muncii. Există într-adevăr și o problemă: sunt foarte mulți oameni care au beneficiat de cursuri de calificare și au plecat în străinătate, dar este totuși un lucru benefic: familiile lor au rămas aici și au banii necesari pentru a se descurca fără a mai solicita sprijin de la stat”, a declarat Cătălin Rotundu.

Potrivit primarului din Drânceni, o foarte mare problemă în comună o reprezintă și nivelul scăzut de educație și de cultură al comunității, însă există proiecte pe termen lung pentru a rezolva și această situație.

„Peste 80% dintre elevii care termină 8 clase rămân doar cu acele 8 clase. Nu își mai continuă studiile și nu obțin niciun fel de calificare. Pentru aceștia Primăria încearcă să găsească acum alte soluții și intenționează să organizeze diferite cursuri pentru a le asigura o calificare și o altă șansă de a fi angajați în câmpul muncii. Aplicăm chestionare anual și aflăm atât de la populație în ce domeniu și-ar dori să activeze și ce vor face de acum încolo, cât și de la angajatori în ce variantă își vor dezvolta afacerile. Momentan se desfășoară în comună cinci cursuri de recalificare: de frizer, lucrător comercial, bucătar, ospătar și agent de pază, dar facem strategii pe termen lung și încercăm să organizăm cursuri de calificare pentru nevoile mediului de afaceri pe termen lung”, a spus primarul.

Cu sprijinul fondurilor elvețiene edilul a reușit să realizeze mai multe proiecte destinate în special îmbunătățirii vieții locuitorilor din comună. Pe lângă psihologul care a fost angajat la Primărie și care aplică periodic chestionare și îi consiliază pe cetățeni, în comună se lucrează pentru amenajarea unui centru medico-social, Primăria având angajat și un medic care asigură serviciile medicale pentru cei neasigurați.

În spațiul în care va funcționa clădirea unității medico-sociale se vor organiza și săli de cursuri de calificare pentru populația activă din comună care însă nu își mai continuă studiile.

Citește și