Cum afectează divorțul sănătatea femeilor
Femeile divorțate prezintă un risc ridicat de a suferi o serie de afecțiuni, spre deosebire de cele care nu se despart de bărbatul alături de care și-au construit o familie, scrie Lyla.ro. Asta susțin cercetătorii de la Spitalul de Boli de Inima „Baylor” din Plano, Texas, care au constatat că femeile divorțate au organismul destul de fragil o perioadă lungă după divorț și că sunt expuse unor riscuri cardiovasculare.
În acest studiu au fost implicați peste 16.000 de adulți, cu vârste cuprinse între 45 și 65 de ani și care au fost monitorizați pe o perioadă de aproximativ 18 ani. Astfel, specialiștii au observat că stresul provocat de divorț provoacă o anume sensibilitate care se instalează pe termen lung la femei.
Mai mult decât atât, dacă femeile trec prin mai multe divorțuri într-o viață, riscul de infarct crește exponențial.
Cercetătorii au observat că divorțul le afectează negativ doar pe femei. În privința bărbaților despărțirea de partenerul de viață poate avea chiar un efect benefic asupra sănătății lui.