Cum ajung sucevencele să fie exploatate sexual prin metoda LOVERBOY

Publicat: 04 11. 2014, 15:13

Cele mai multe victime ale traficului de persoane în județul Suceava sunt femei tinere, care au fost exploatate sexual peste hotare, iar mai mult de jumătate dintre ele au fost atrase în capcană de o persoană apropiată, pe care au considerat-o de încredere, un așa-zis prieten sau iubit, care le-a tras pe sfoară prin metoda „LoverBoy”, informează monitorulsv.ro.

„Iubitul” le promite victimelor o nouă viață sau că le ia în căsătorie, pentru a le exploata apoi sexual, în multe cazuri în forme agravante. Aceasta este una din concluziile analizei realizate de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), Centrul Regional Suceava, în baza cazurilor de trafic de persoane identificate și confirmate în județ.

Inspectorul principal de poliție Liliana Orza, coordonatorul Centrului Regional Suceava al ANITP, a spus că în 2012, în județul Suceava, au fost identificate 19 victime ale traficului de persoane, iar în 2013 cu două mai puțin – 17. Potrivit autorităților, cifrele par mici, însă este vorba doar de cazurile care s-au confirmat și au fost urmate de anchete penale, majoritatea finalizate cu condamnări.

Coordonatoarea Centrului Regional Suceava al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane a mai spus că rolul agenției e de a monitoriza pe termen lung victimele traficului de persoane și de a încerca să le reintegreze social. Se încearcă astfel facilitarea găsirii unui job, printr-un parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Suceava. Persoanele până în 26 de ani care au fost victime ale traficului de persoane sunt încadrate la categoria „tineri defavorizați”, statul român oferind subvenții pe o perioadă de până la 5 ani pentru angajatorii care îi încadrează în muncă.