Cum ar fi putut România să rezolve mai repede DOSARELE TORȚIONARILOR. Studiu de caz – MODELUL POLONEZ

În Polonia, torționarii și securiștii comuniști trăiesc, dar nu în liniște. De 10 ani sunt vânați de un parchet specializat care le documentează activitatea. Rezultatul este cuantificabil: 305 rechizitorii trimise în judecată împotriva a peste 500 de inculpați, sentințe judecătorești în 107 cazuri și 30 de torționari și securiști încarcerați. Lukasz Kaminski, președintele Institutului Național al Memoriei a explicat, într-un interviu pentru gândul că în Polonia crimele comuniștilor sunt cercetate chiar și după moartea făptașilor. „Este un fel de justiție simbolică pentru victime, dar în unele aspecte, nu doar simbolică, pentru că este un fel de documentare legală”, a declarat Lukasz Kaminski. Dincolo de dosare, în Polonia există și o cultură pop a rezistenței anticomuniste, statul investește 60 de milioane de euro, iar 2.200 de angajați și 90 de procurori lucrează pentru ca oamenii să nu uite atrocitățile comise de comuniști.

Gândul: În primul rând, aș vrea să ne prezentați cum funcționează institutul dumneavoastră din Polonia și ce crime comuniste și, din câte înțeleg, crime naziste investigați?

Lukasz Kaminski: În general, putem spune că Institutul Național al Memoriei se ocupă cu trecutul polonez, cu privire la cel de al Doilea Război Mondial, dar și la perioada dictaturii comuniste, și o facem în moduri variate. O parte a activității institutului nostru este mai mare și privește circa 19 kilometri de dosare, în special din perioada comunistă, sunt dosare din fostele arhive ale securității sau ale procuraturii, etc. iar acestea sunt deschise pentru victime, cercetători și jurnaliști. Cea de a doua parte a activității institutului este Biroul de Educație Publică, responsabil de cercetare științifică, pentru educație și pentru publicare. Avem și un departament responsabil pentru investigarea crimelor trecutului, în care sunt angajați procurori care au toate drepturile procurorilor publici și investigăm diferite categorii de crime: crime din punctul de vedere al legislației internaționale – genocid, crime impotriva umanității și crime de război – dar și crimele din era comunistă, diferite tipuri – omor, tortură, dar și trimiterea unor oameni nevinovați în închisori etc.

Spuneați că institutul are un corp de procurori. Câți procurori lucrează pentru aceste dosare? Există o lege specială după care aceștia funcționează și există o lege specială pentru acest tip de crime?

În acest moment avem circa 98 sau 99 de procurori în toată țara, căci nu suntem prezenți doar în Varșovia, în capitala Poloniei, ci în toată țara. Regula principală este că pot folosi doar legea timpului. Este o regulă generală, că legea nu este retroactivă, însă, bineînțeles, că au instrumente speciale. Prima este problema prescripției și s-a luat deja o decizie în anii ’90 să avem termene noi pentru prescripție, pentru că era imposibil să pedepsești criminalii din anii ’40, spre exemplu, care au fost amestecați ulterior cu ofițerii serviciului secret al regimului comunist și în alte tipuri de servicii. Așa că avem două tipuri de prescripție: în cazul crimelor comuniste este 2020, pentru majoritatea cazurilor, iar în cazul altor tipuri de omor prescripția este stabilită pentru anul 2030. Bineînțeles, dacă unele crime sunt crime nu doar din punctul de vedere al legii interne, dar și al legii internaționale atunci nu există prescripție, cum e în cazul genocidului sau crimelor împotriva umanității. Așa că folosim acest instrument. Cel de al doilea instrument al procurorilor noștri este posibilitatea de a porni investigații și în cazurile în care este imposibil să pedepsești un criminal, pentru că, spre exemplu, este mort. Ținta în acest tip de investigații este să descrii toate circumstanțele infracțiunii, să dai o definiție legală a infracțiunii și, în primul rând, (compilarea- n.red.) lista integrală a victimelor. Așa că există niște instrumente legale speciale pentru procurorii noștri însă în general folosesc Codul Penal obișnuit, legea internațională etc.

Pentru ultima categorie de cazuri, acestea sunt făcute și ele de procurori? Investighează chiar dacă cel care a comis acest tip de crime este mort, fac un dosar și îl pun sub acuzare, însă nu îl trimit în judecată?

Da, pentru că nu exista posibilitatea judecării procesului, însă cred că acest lucru este foarte important din două puncte de vedere majore. În primul rând este un fel de justiție simbolică pentru victime, dar în unele aspecte nu doar simbolică pentru că este un fel de documentare legală și este mai ușor să se ceară compensații pentru victime sau pentru familiile victimelor. Cel de al doilea aspect important este cel legal, că în viitor va fi imposibil să spui, spre exemplu, că nu au existat crime pentru că vom putea arăta aceste rechizitorii din cadrul investigațiilor.

Spuneți că prescripția pentru crimele din perioada comunistă este 2020 și 2030. Investigați și crime naziste?

Da, avem câteva sute de investigații încă active în cazuri legate de ocupația germană și cea sovietică a Polonia. Avem probleme, spre exemplu, cu Rusia, nu putem să obținem documente din arhivele lor. Poți spune că au trecut peste 70 de ani de la aceste crime, dar unele sunt încă foarte importante pentru societatea poloneză. Nu vreau să intru în detalii însă avem în Polonia un caz important și faimos, din iunie 1945 privind crimele comise de armata sovietică și de serviciile secrete sovietice, și acum căutam mormintele victimelor. (Armata rusă și NKVD sunt acuzate de execuții în masă. Au fost găsite oficial 17 cadavre, dar mărturiile vorbesc de peste 600 de persoane omorâte n.red.)

Institutul dumneavoastră funcționează din anul 2000.

Lukasz Kaminski: Da. Am început în 2000. A fost constituit legal în 1999, însă a fost o lungă discuție în Parlament cu privire la alegerea primului președinte.

Aveți o estimare câte cazuri au fost trimise în judecată de atunci până acum?

Cred că am trimis 305 rechizitorii în judecată împotriva a peste 500 de oameni și avem sentințe finale în 107 cazuri. (În aceste cazuri – n.red.) oamenii au fost condamnați. În unele cazuri tribunalele au folosit, spre exemplu, legea amnistiei din 1999.

Știți câți au fost trimiși în închisoare?

Doar un mic număr dintre inculpați. Verdictele sunt de câțiva ani, dar nu sunt cu executare imediată, sunt suspendate.

Cât reprezintă acest „număr mic”?

Poate 20, până la 30.

Cine sunt acești oameni condamnați la închisoare?

Sunt două categorii principale de foști funcționari ai poliției secrete din anii ’40 și ’50, și din ’80. Asta din cauza istoriei poloneze, cu razboiul din ’40 și ’50, și apoi legea marțială în anii ’80. A trebuit să avem în vedere că sunt niște sentințe și din anii ’90 și cred că 28 de oameni au fost condamnați atunci, în majoritatea cazurilor fiind trimiși în inchisoare. E o problema cu vechimea cazurilor.

Care este cea mai mare sentință cu închisoare cu executare?

Dacă îmi amintesc corect, e vorba de 10 ani de închisoare.

Pentru noi este important să știm că acest tip de persoane pot fi puse sub acuzare pentru că în România, după cum ați văzut, este o problemă foarte mare cu acest tip de cazuri. Credeți că modelul dumneavoastră – un corp de procurori care lucrează cu institutul – ar putea fi implementat în România?

Cred că este singurul model funcțional din Europa Central-Estică, căci, dacă comparăm nu doar Polonia și România, dar și Polonia cu Germania, avem mai multe rezultate în felul în care aceste investigații funcționează. Cred că e nevoie de un corp special de procurori pentru că sunt necesare anumite aptitudini, nu e doar cunoașterea legii și munca de procuror, dar trebuie să știi multă istorie, să găsești moduri în care să dovedești crimele trecutului. Este probabil cel mai dificil lucru pentru că în unele cazuri nu ai martori, spre exemplu, în altele nu ai ordine scrise – pentru că, după cum știți, în era comunistă, în majoritatea cazurilor nu se redactau asemenea ordine (ele erau orale de cele mai multe ori n.red.) – așa că trebuie să înveți multe, iar procurorii noștri în primii ani nu aveau aproape nici un succes pentru că trebuiau să învețe, dar acum , după mai mult de 10 ani, sunt foarte buni specialiști în acest domeniu. Cred că este cel mai bun model – să creezi chiar și o echipă mică, dar separată, de procurori specializați, dar care au nevoie, bineînțeles, și de sprijin din partea altor zone ale statului. Noi folosim, de exemplu, sprijinul poliției în unele cazuri.

În Polonia, Institutul sau Guvernul au făcut publică lista membrilor fostei Poliții Secrete care au făcut poliție politică?

În cadrul Institutului funcționează și un al patrulea departament care se ocupă exact cu asta, adică cu acest tip de verificări si una dintre datoriile acestui birou este să pregătească, online, întregul catalog de foști ofițeri ai Poliției Secrete și de oameni care au fost în poziții de conducere în Partidul Comunist și în statul comunist.

Și acest catalog este deja realizat?

Este o activitate în desfășurare. Este vorba de zeci de mii de oameni și trebuie să le descriem întreaga carieră.

Dar măcar elitele Partidului Comunist, poți să intri pe Internet să vezi cine au fost și ce au făcut…

Da.

Probabil ați aflat în șederea dvs. aici că cele două cazuri care sunt acum la procuratura din Romania privesc șefii închisorilor comuniste din anii ’50. Ați avut astfel de tipuri de investigații cu asemenea personaje?

Nu comandanți, ci categorii inferioare de ofițeri din închisori au fost care, spre exemplu, băteau oameni, sau altele asemănătoare, aceștia au fost condamnați.

În manualele românești de istorie există puține mențiuni despre comunism. Cum stau lucrurile in Polonia din acest punct de vedere?

Există o importantă schimbare în ultimul deceniu, cred, și parțial, și datorită activității noastre, pentru că pregătim anual multe materiale pentru profesori, multe competiții, proiecte pentru elevi. Iar acum acest subiect este prezent nu numai în manuale, dar și în predarea obișnuită din școli și există un interes în creștere al tinerei generații pentru istorie. Spre exemplu, în urmă cu 10 ani aproape nimeni nu auzise de mișcarea anticomunistă clandestină post-război, care dispunea de arme. Iar acum este unul dintre cele mai populare subiecte. În cultura pop, de exemplu, există cântece interpretate de vedete pop-rock despre asta și asta pentru că tinerii sunt interesați. Este o schimbare enormă în ultimii ani, Timp de mulți ani institutul nostru pregătea comemorări pentru acești așa numiți „soldați blestemați”, iar acum sunt multe activități sociale, în special pentru tânăra generație.

Este vorba de o mișcare de rezistență anticomunistă…

Da. Bineînțeles, nu este vorba numai de lupta armată, ci și de valori, iar asta e important nu numai pentru perioada actuală, ci și pentru viitor, pentru că tinerii caută valori care îi motivau pe acei oameni care s-au opus comunismului. Iar asta este ceva foarte interesant. În ultimii doi ani am desfășurat un proiect foarte mare și comprehensiv de căutare a rămășițelor victimelor sistemului comunist. Căutăm mii de oameni, dintre care unii au fost implicați nu doar în rezistența postbelică, ci au fost activi și în timpul războiului. Au fost eroi de război omorâți, după război, de comuniști. Există un interes foarte mare pentru asta.

Îi identificați cu ajutorul probelor ADN?

Da, folosim metode genetice, cooperăm cu cea mai bună universitate medicală poloneză din acest domeniu și avem rezultate foarte bune.

Per total, câți angajați are Institutul ?

În total, în întreaga țară, pentru că avem birouri în marile orașe, 2.200.

Și bugetul anual pe care îl aveți la dispoziție?

Este în jur de 60 milioane de euro.

Cum primește publicul general acum cazurile pe care le trimiteți în judecată? În România, în privința acestor două cazuri (Alexandru Vișinescu și Ion Ficior n.red.), a fost un impact foarte mare, s-a vorbit despre asta timp de săptămâni și încă se mai vorbește. Cum e în Polonia după 10 ani, există același interes?

Există, doar că în anumite cazuri, precum cel al generalului Jaruzelski (Wojciech Witold Jaruzelski – n.red.) care este acuzat în mai multe procese, nu doar pentru legea marțială, dar și pentru rebeliunile din 1970 când zeci de oameni au fost omorâți de armată, iar el era un șef al armatei la acea vreme, și pentru câteva cazuri mai mici. Există interes în acest caz. A fost ultimul dictator comunist al Poloniei și problema este că în ultimii 10 ani a fost mai tot timpul bolnav și spune că îi este imposibil să vină la tribunal și probabil nu va exista o sentință în acest caz.

În Parlament, în Guvern și în alte structuri există membri ai fostului Partid Comunist și ai fostei Poliții Secrete?

Membri ai fostei Poliții Secrete, nu, dar bineînțeles că (sunt – n.red.) mulți foști comuniști, în special printre membrii partidului post-comunist, este natural, chiar și unul dintre secretarii Comitetului Central este acum liderul partidului post-comunist însă, din nefericire, acum au în jur de 10% din voturi în Parlament, așa că nu putem opri, spre exemplu să ne conteste activitatea. Sunt activi. Există unele asociații ale foștilor ofițeri și funcționari ai Serviciilor Secrete, încearcă să se reabiliteze și au încercat să se folosească de normele europene pentru a arăta că activitățile noastre sunt ilegale, însă au eșuat în toate cazurile.

Vă mulțumim!