Prima pagină » Știri » Cum arată autobuzul electric testat în aceste zile de bistrițeni

Cum arată autobuzul electric testat în aceste zile de bistrițeni

Cum arată autobuzul electric testat în aceste zile de bistrițeni

Primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu, a declarat că una din firmele cehe care produce autobuze electrice a dat în folosință autovehiculul timp de trei zile la Bistrița, după care va ajunge la Baia Mare și în alte localități, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Autobuzul se încarcă de la rețeaua electrică în 7-8 ore și poate funcționa o jumătate de zi. Are o capacitate de 24 de locuri pe scaune și în picioare pot fi transportate alte 30 de persoane.

Autobuzul a fost adus în Bistrița pentru ca autoritățile să stabilească dacă este eficient din punctul de vedere al costurilor și al funcționalității, studiile arătând că la Bistrița sunt necesare astfel de autobuze ecologice care să circule prin centrul istoric al orașului.

În acest an, Primăria Bistrița a alocat 500.000 de lei pentru proiectarea liniei de transport ecologice a municipiului, iar autobuzul a fost adus în oraș tocmai în ziua în care autoritățile locale au semnat cu o companie din București un contract pentru proiectarea unui traseu ecologic de transport de persoane.

„Ceea ce vrem să facem noi prin acea linie verde este mult mai mult decât acest autobuz, sigur că pe linia noastră verde vor circula astfel de autobuze electrice, dar la valoarea pe care noi o estimăm, undeva la 8 milioane de euro, realizarea principală va fi infrastructura rutieră”, a declarat primarul Ovidiu Crețu.

Contractul semnat de Primăria Bistrița vizează realizarea unei linii verzi de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau cu normă de poluare redusă, achiziționarea de mijloace de transport electrice, amenajarea de garaje și de stații de încărcare, sistem e-ticketing și refacerea infrastructurii.

Citește și