Cum arată manualele digitale pentru clasele I și a II-a. Ministerul Educației a publicat toate manualele pe edu.ro
Pe site-ul manuale.edu.ro, au fost postate șase manuale de „Matematica și exploarea mediului” pentru clasa I, șase manuale pentru „Comunicare în limba română”, pentru clasa a II-a, și alte șase manuale la „Matematica și exploarea mediului”. De asemenea, mai sunt și manualele pentru „Comunicare în limba modernă – Limba engleză” pentru clasele I și a II-a, „Comunicare în limba maternă maghiară”, clasa I, și „Comunicare în limba română pentru minorități”, clasa I.
Timp de o săptămână, între 16 – 22 octombrie, profesorii trebuie să opteze pentru manualele pe care le consideră adecvate nivelului de pregătire a clasei.
Reprezentanții Ministerului Educației precizează că învățătorii pot folosi deja la clasă manualele digitale disponibile pe site.
Elevii de la clasa I nu vor avea deocamdată manual pentru limba română, pentru că Ministerul Educației așteaptă decizia Consiliului de Soluționare a Contestațiilor.
Manualele puse pe manuale.edu.ro sunt valabile patru ani școlari, cu posibilitatea de extindere pentru încă doi ani școlari, cu condiția reevaluării lor. Potrivit noilor reglementări pentru manualele școlare, acestea sunt supuse unui proces periodic de analiză, pe durata valabilității acestora.
Foto: Captură după manualul de clasa a II-a Comunicare în limba română de la Editura Humanitas
Foto: Captură după manualul de clasa a II-a Comunicare în limba română de la Editura Didactică și Pedagogică
Foto: Captură după manualul de clasa a II-a „Matematica și exploarea mediului” de la Intuitext