Prima pagină » Știri » Cum arată monumentul Aripi, instalat în Piața Presei

Cum arată monumentul Aripi, instalat în Piața Presei

Monumentul "Aripi", care înlocuiește fosta statuie a lui Lenin din Piața Presei, va fi inaugurat în luna aprilie, în cadrul unui eveniment care va omagia demnitatea celor care s-au jertfit în lupta împotriva comunismului.

Monumentul „Aripi”, dedicat luptei anticomuniste și înălțat în Piața Presei Libere în locul fostei statui a lui Lenin, are o greutate de peste 100 de tone și o înălțime de peste 20 de metri. Acesta a fost creat de sculptorul Mihai Buculei, având forma a trei aripi, realizate din oțel inoxidabil importat din Germania. Mihai Buculei, al cărui tată a fost deținut politic la Aiud, și-a dorit ca impresia lăsată de acest monument să fie aceea că ariplile se desprind de pământ.

În prezent, după finalizarea instalării celor trei aripi, urmează finalizarea soclului, lucrările fiind sistate din cauza frigului. Astfel, „Aripile” create de Mihai Buculei se vor sprijini pe o movilă, care va fi, de fapt, simbolul unui mormânt, precum tumulii precreștini. Artistul a explicat în cadrul unui interviu recent ca soclul face parte din compozițe, fiind folosit chiar granitul din dalele soclului lui Lenin.

Sursa foto b365.ro

Potrivit lui Mihai Buculei, monumentul „Aripi” va fi inaugurat în primăvară, la sfârșitul lunii aprilie sau la începutul lunii mai, în cadrul unui eveniment internațional dedicat foștilor deținuți politici, organizat de Emil Constantinescu, cel care a susținut încă de pe vremea când era președinte al României realizarea acestei lucrări, scrie b365.ro. Demararea efectivă a proiectului a început în 1999, când ministrul Culturii de atunci, Ion Caramitru, a organizat un concurs care a fost câștigat de Ioan Buculei cu opera de artă „Aripi”.

Proiectul „Aripi” a demarat în anul 2003, printr-o Hotărâre de Guvern. Realizarea lui a durat foarte mult atât din rațiuni financiare, cât mai ales din cauza aspectelor tehnice implicate de un proiect de o asemenea anvergura. Astfel, în prezent, datele oficiale spun că bugetul a fost de 9 milioane de lei, plus TVA la care se adauga lucrările de amplasare, transport și montaj în Piața Presei Libere, cu un bugetul de 4,2 milioane de lei, cu TVA inclus.

Sursa foto b365.ro

Autor

Citește și