Cum arată pista de biciclete ”mai curbată ca Bega” care leagă Timișoara de Serbia. ”Așa e proiectul”
Curbele sunt foarte dese, făcând ca pista de biciclete să fie ”mai sinuoasă ca Bega”, după cum scrie sursa, însă autoritățile nu pot opri proiectul. Explicația este că ”așa prevede proiectul”, iar sistarea lucrărilor ar însemna pierderea banilor europeni.
”Când am văzut ce se prefigurează, am cerut proiectanților să revizuiască această soluție, m-a nemulțumit profund. Dar am fost nevoiți să punem în aplicare ideile lor, altfel s-ar fi pierdut fondurile europene pentru întregul proiect”, a explicat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.
Pista de biciclete cu serpentine a costat deja 50 de milioane de lei, dintre care 30 de milioane provenite din fonduri europene.
Puși în fața faptului, proiectanții au spus că pista de biciclete este construită ”pentru plimbare”, nu pentru viteză” și că respectivele curbe au rolul de a ”evita accidentele”.
Primarul Nicolae Robu a promis că, peste cinci ani, când proiectul european poate fi schimbat, traseul va fi modificat.