Cum arată stațiile de pe Magistrala 5 Eroilor-Drumul Taberei: „Trebuie să avem în continuare răbdare pentru încă minim un an de zile”. FOTO
„Astăzi am vizitat din nou Magistrala M5 de metrou (Drumul Taberei-Eroilor), mai precis 6 stații: Orizont, Râul Doamnei, Brâncuși, Valea Ialomiței (depou și stație), Parc Drumul Taberei și Favorit. Avansul este considerabil de la ultima noastră vizită din decembrie 2017, mai ales la structura stației Râul Doamnei și la Parc Drumul Taberei, acestea fiind (alături de Academia Militară și Eroilor) punctele nevralgice de pe magistrală. Poate în mod surprinzător, nu lucrările din teren dau acum cele mai mari emoții autorităților, ci licitația pentru sistemul de siguranță și automatizare a traficului. Fără acesta nu se poate circula. Licitația a fost lansată în 30.05.2017 și încă nu avem un câștigător desemnat”, au scris pe Facebook cei de la Asociația Pro Infrastructură.
Aceștia explică faptul că autoritățile se află abia în faza de evaluare a ofertelor și în acest moment se așteaptă soluționarea unei contestații depuse în 19.12.2017 de către un ofertant, fiind dificil de estimat când se va și semna contractul.
„Când vom putea circula? Oficialii Metrorex estimează că în primul trimestru din 2019 vom merge cu metroul din Drumul Taberei și până la Eroilor. Noi însă suntem în continuare foarte rezervați. Termenul acesta este foarte optimist pentru că sunt încă multe lucrări de executat în teren și este foarte puțin probabil să avem finalizată licitația pentru sistemul de siguranță și automatizare a traficului până la finalul lunii iunie 2018. Un termen realist și precis pentru inaugurare poate fi dat abia după ce acest contract este semnat. Simplu spus, trebuie să avem în continuare răbdare pentru încă MINIM un an de zile”, au mai transmis reprezentanții Pro Infrastructură.