Cum au decis autoritățile să împartă locurile de veci dintr-un cimitir din Bacău
Autoritățile locale din Bacău au găsit o metodă inedită de a împărți cele 10.500 de locuri de veci din noul cimitir public deschis în cartierul Sărata II pentru a evita aglomerațiile, acestea urmând a fi predate solicitanților în ordinea alfabetică și a anului depunerii cererii la primărie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, băcăuanii care și-au depus cereri la Registratura Primăriei vor primi locurile de veci săptămânal, direct la poarta cimitirului, în fiecare lună urmând a fi onorate solicitările dintr-un an, începând cu 2012.
De exemplu, în prima săptămână din iulie, se vor prezenta la cimitir cei ale căror nume încep cu literele A, B, C, D, E, F și G și care au depus cererile în urmă cu trei ani, urmând ca repartițiile să se încheie în octombrie, cu anul 2015.
Condiția impusă însă tuturor solicitanților este să nu dețină sau să mai fi deținut un loc de veci, în ultimii trei ani, într-un alt cimitir public din oraș. De asemenea, odată dobândite, mormintele nu se pot vinde sau înstrăina, însă pot fi lăsate moștenire”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău, Ionel Tomescu.
Locurile de veci se vor repartiza pentru șapte ani sau 25 de ani, urmând ca cei care le iau în concesiune să plătească la predare o taxă de 200 sau 300 de lei, în funcție de perioada optată. În plus, băcăuanii vor trebuie să achite o taxă anuală de întreținere a mormântului, respectiv 30 de lei pentru un loc simplu și de 60 de lei pentru unul dublu.