Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Vasile Bănescu, a declarat, pentru gândul, că răspunderea în cazul recomandărilor date de înaltele fețe bisericești pentru cărțile deținuților aparține exclusiv celor care au luat decizia să coordoneze aceste lucrări. „Biserica Ortodoxă Română se distanțează de acest fenomen abuziv de a publica lucrări pseudo-ștințifice din închisoare. Biserica sprijină educația și rigoarea științifică și nu este de acord cu abuzurile făcute în ultima perioadă, mai ales că anul 2016 este, pentru BOR, Anul Mitropolitului Antim Ivireanul, în care este comemorat marele cărturar și din acest motiv și Anul educației tinerilor”, a declarat părintele Bănescu.
În cazul celor doi înalți ierarhi ai BOR, Laurențiu Streza, Mitopolitul Ardealului și IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care au girat lucrările lui Gigi Becali, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a afirmat că, din știința sa, aceștia i-au dat patronului Stelei doar o „binecuvântare care nu este echivalentul îndrumării unui studiu științific”.
„Evident cele două cărți nu sunt lucrări științifice, iar domul Becali nu este un om de știință. Fără să fi citit cele două cărți, bănuiesc că una este o carte de amintiri despre Muntele Athos, la care acesta a fost de mai multe ori, iar cea de-a doua cred că este un exercițiu pe marginea temei vaste a iubirii creștine probabil inspirată din numeroasele acte de caritate ale sale”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al BOR.
IPS Teodosie: „E un fel de binecuvântare”
De binecuvântare vorbește și Arhiepiscopul Tomisului. IPS Teodosie a declarat, pentru gândul, că nu el ar fi stabilit caracterul presupus ștințific al lucrării „Muntele Athos, patria ortodoxiei”, scrisă de Becali, ci comisia de la penitenciar. „E un fel de binecuvântare. Becali citea tot timpul. De altfel, chiar îmi zicea… dom’ne, dacă nu ajungeam aici, nici nu mă apucam de citit”, a spus înaltul prelat. ÎPS Teodosie a caracterizat cartea patronului Stelei ca pe o „lucrare de evlavie în care își arată atașamentul față de Sfântul Munte” și recunoaște că a citit-o doar „în fugă”.
IPS Laurențiu Streza, Mitopolitul Ardealului, a recomandat cartea „Iubirea milostivă și mântuitoare” scrisă de Gigi Becali. El nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.