Prima pagină » Actualitate » Cum poți avea BULETIN dacă nu ai o reședință. Actele necesare pentru cartea de identitate

Cum poți avea BULETIN dacă nu ai o reședință. Actele necesare pentru cartea de identitate

Cum poți avea BULETIN dacă nu ai o reședință. Actele necesare pentru cartea de identitate

Fie că e vorba despre schimbarea buletinului pentru că nu mai locuiești la același domiciliu sau nu mai ai același nume, ori ai nevoie de o nouă carte de identitate pentru că a expirat sau s-a pierdut, iată actele de care ai nevoie pentru a-ți schimba buletinul, în 2023.

În cazul în care nu găsești pe cineva care să te ia în spaţiu, solicită eliberarea unei cărţi de identitate provizorie.

Cartea de identitate provizorie se eliberează în cazul în care persoana nu posedă toate documentele necesare.

În vederea eliberării CI (certificat de stare civilă, document doveditor al domiciliului), precum şi în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în strainatate care locuiesc temporar în România, iată care sunt actele necesare:

cerere pentru eliberarea cărţii de identitate;

act de identitate (dacă nu e pierdut, furat, distrus sau deteriorat) – buletin, carte de identitate, carte de identitate provizorie;

certificat de naştere – dacă nu e pierdut (original şi copie);

certificat de căsătorie, după caz;

certificatul/hotărârea de divorţ;

documentul care face dovada adresei de domiciliu, dacă există;

pentru persoanele din mediul rural este nevoie de adeverinţă eliberată de primăria comunei respective cu menţiunea satului şi a numărului arondat poştal;

3 fotografii tip act de identitate;

contravaloarea cărţii de identitate provizorie – 1 RON;

timbrul fiscal – 1 RON sau 4 RON (în cazul pierderii, furtului sau deteriorării vechiului act de identitate).

taxa unică pentru eliberarea cărții de identitate este de 7 lei și se poate plăti fie la orice oficiu al Poștei Române sau CEC Bank, fie, și mai simplu, la ghișeul unde se depun actele pentru eliberarea cărții de identitate.

Tot ce trebuie să știi despre eliberarea actului de identitate

Nu există taxă pentru eliberarea buletinului în regim de urgenţă.

Pentru obţinerea unei cărţi de identitate provizorii în una dintre situaţiile prevăzute la art. 20 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, solicitantul trebuie să prezinte documentele pe care le deţine din categoria celor cu care poate face dovada numelui, statutului civil, cetăţeniei române, a adresei de domiciliu, 3 fotografii mărimea ¾ cm având la bază o bandă albă de 7 mm, precum şi cel privind achitarea contravalorii cărţii de identitate provizorii – 1 leu.

În situaţia persoanelor care locuiesc într-un imobil cu destinaţie de locuinţă şi nu pot prezenta documentul cu care să facă dovada adresei de domiciliu, în rubrica „domiciliu“ din cartea de identitate provizorie se înscrie adresa ultimului domiciliu cu care solicitantul figurează înregistrat în R.N.E.P. la data depunerii cererii, dacă în urma verificărilor efectuate în teren de către lucrătorii poliţiei se constată că locuiesc efectiv la adresă.

Pentru persoanele din categoria celor lipsite de adăpost sau pentru cele al căror act de identitate a fost anulat, conform dispoziţiilor art. 62 alin. (5) din H.G. 295/2021, ori pentru cele menţionate la alin.

(3) care nu locuiesc la adresa declarată, precum şi cele care nu pot declara domiciliul la adresa unui imobil cu destinaţie de locuinţă, în rubrica „domiciliu“ din cartea de identitate provizorie se înscrie localitatea sau, după caz, sectorul municipiului Bucureşti unde a fost identificată persoana, la data eliberării actului de identitate.

În situaţia prevăzută la alin. (4), actul de identitate se eliberează numai după ce se atestă de către structura teritorială a Poliţiei Române că solicitantul a fost identificat pe raza de competenţă.

Astfel, cei cărora le expiră buletinul sunt obligați să se prezinte, cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, pentru a solicita un nou act de identitate, potrivit Observator.ro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum