Prima pagină » Știri » Cum renaște litoralul românesc. Vânzări cu 50% mai mari decât în 2015

Cum renaște litoralul românesc. Vânzări cu 50% mai mari decât în 2015

Cum renaște litoralul românesc. Vânzări cu 50% mai mari decât în 2015
Detalii în articol

Președintele Asociației Litoral – Delta Dunării (ALDD), Corina Martin, și președintele Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Alin Burcea, au prezentat, vineri, concluziile primei jumătăți a sezonului estival, declarând că, din informațiile transmise de către tour operatori, vânzările pe litoralul românesc prezintă o creștere de aproximativ 50 la sută față de anul trecut.

„Estimăm un bilanț general total cu o creștere de circa 30 la sută la finalul sezonului, față de ultimii opt ani”, au declarat cei doi.

Potrivit acestora, este pentru prima oară în ultimii ani când o stațiune din sudul litoralului urcă pe locul al doilea, după Mamaia, în topul preferințelor de vacanță pe litoral, devansând Eforie.

„Vorbim despre Venus, ca urmare a investițiilor dezvoltării pe segmentul hotelier de 4 – 5 stele, pe all inclusive. Per total, se vând cel mai bine hotelurile de 3 și 4 stele. A scăzut cererea pe 2 stele. Extrem de important este faptul că aproape 40 la sută dintre turiști și-au rezervat vacanța la mare încă din toamna și iarna trecută, când noi am dat startul programului Înscrieri Timpurii”, a spus președintele ALDD, Corina Martin.

La rândul lui, Alin Burcea susține că litoralul se dezvoltă într-un mod constant, iar sudul litoralului vine cu pași repezi din urmă.

„Noi avem vânzări mari peste tot. În Mamaia se vinde orice, cel mai prost hotel din Mamaia se vinde. Nu poate tot litoralul să fie la fel. Cunoaștem deja că sudul, în momentul de față, se adresează familiilor, Eforie este recunoscută pentru tratamentele balneare, iar Mamaia atât pentru familii, relaxare, dar în mod cert este în topul preferințelor iubitorilor de distracție, entertainment”, spune și președintele ANAT, care precizează și că „ar fi de folos” o implicare reală a Ministerului Turismului.

„În sensul de a investi ceva mai mulți bani pentru promovarea litoralului românesc, astfel încât, atunci când vorbim de turism străin, să nu discutăm doar despre charter-ul cu israelieni. În momentul de față România nu are buget de promovare. Avem în 2016 exact același buget pe care l-a avut, în 2001, Dan Matei Agathon. (…) ANT nu are bani să-i ajungă la toate târgurile, nu mai vorbim de bannere, nu mai vorbim de spoturi. S-a ajuns în situația, penibilă și jenantă, în care ANT ne cere nouă, patronatelor, spații gratis la târguri. Ca să știți care este realitatea gol-goluță. Cam asta este realitatea. Dezinteresul actualei guvernării tehnocrate este total”, a afirmat Alin Burcea.

Reprezentanții celor două organizații au adăugat că în vara aceasta, pe lângă evenimentele anunțate deja în calendarul lansat în luna februarie de către ALDD, sunt anunțate noi surprize și premiere.

„De săptămâna viitoare dăm startul unui Carnaval de poveste, ce se va derula în fiecare zi de joi, în Mamaia, în Parcul de Distracții din Satul de Vacanță. În premieră, lansăm în acest Carnaval Shake Down Mania 2016, o demonstrație- invitație la un test drive Freewheel cu hoover boards. Continuăm în forță cu marile evenimente ale verii: Mamaia Color Run, Gala Superkombat, Mamaia Strongman, Mamaia Music Awards, Mamaia Music Week, Zilele Marinei, Festivalul Antic Tomis, Parada Antică Mamaia, Sunwaves Mamaia, Campionatul Mondial de Bob pe roți, o nouă surpriză – anunțăm o etapă de Campionat Național de Drift, pe care o aducem la Mamaia împreună cu Federația Româna de Automobilism Sportiv”, a afirmat Corina Martin.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât costă pe oră un ajutor în gospodărie: Sparge lemne, curăță terenuri și chiar construiește foișoare
Digi24
Scandal de rasism cu implicare politică în Finlanda. Tânăra încoronată regină a frumuseții a rămas fără titlu după un gest controversat
Cancan.ro
EXCLUSIV | Ce arată necropsia efectuată după deshumarea Rodicăi Stănoiu. Avem rezultatele oficiale: care este cauza morții
Prosport.ro
Andreea Bălan, apariție extravagantă la TVR. Iubita lui Victor Cornea a făcut senzație cu rochia ei
Adevarul
Propagandistul preferat al lui Putin amenință Europa: „Încă o dată, va trebui să distrugem Berlinul, Parisul, Viena”
Mediafax
Decizia UE cu privire la mașinile pe benzină și motorină. Sunt vizați milioane de șoferi din Europa
Click
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Digi24
„Moscova trebuie să simtă durerea”. Un diplomat american îl contrazice flagrant pe Donald Trump
Cancan.ro
EA e femeia care poate schimba cursul anchetei. Menajera Rodicăi Stănoiu, martor-cheie în dosarul morții suspecte
Ce se întâmplă doctore
Imagini inedite cu Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm! Nu o mai recunoști! „Trebuie să mă apuc de sport și masaje”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
ARO se reinventează: Ar putea produce anual până la 10.000 de SUV-uri hibrid. Cât costă primul exemplar
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un copil la restaurant: - Carnea de elefant se mănâncă?
Descopera.ro
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers