Prima pagină » Știri » Cum s-a văzut de la Jandarmerie protestul antenist. Duminică era „plimbare”, luni „manifestație de protest”

Cum s-a văzut de la Jandarmerie protestul antenist. Duminică era „plimbare”, luni „manifestație de protest”

Cum s-a văzut de la Jandarmerie protestul antenist. Duminică era
Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a cerut „întocmirea unor rapoarte de informare referitoare la modul de acțiune al forțelor proprii", se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne. Cu toate că în primele ore, Jandarmeria a declarat că în jurul Palatului Cotroceni a avut loc mișcare spontană, în comunicat în raportul Jandarmeriei întocmit cu privire la ziua de duminică, în intervalul 16.30-19.30, în municipiul București și „în mai multe orașe din țară au avut loc manifestații de protest la care numărul de participanți a oscilat de la câteva zeci la câteva mii".

Duminică, la o oră de la începerea evenimentului, purtătoarea de cuvânt al Jandarmeriei București, Anca Voicescu, a declarat că nu e vorba de o manifestație organizată, ci că mai mulți oameni s-au strâns pentru o plimbare. Când a fost întrebată dacă nu are de-a face cu un protest care a degenerat în violențe, purtătoarea de cuvânt a admis că este vorba de un protest, dar că totul este sub control.

„În acest moment, participanții s-au pus în plimbarea în jurul Palatului Cotroceni. În interiorul manifestanților există și pro și contra. În momentul în care s-a semnalat un incident, jandarmii au încercat să extragă persoana sau persoanele care au produs incidentul, dar când au ajuns acolo situația se calmase și nu a mai fost nevoie de intervenția lor”, declara purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române București pentru B1.

În cazul jurnalistei B1 TV lovite de unul dintre protestatari, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne spun că Secția 22 Poliție s-a autosesizat, în jurul orei 18.00,  cu privire la comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

„În acest sens, au fost solicitate imagini de la reprezentanții Jandarmeriei Române, care au asigurat măsurile de ordine la protestul organizat la Palatul Cotroceni. Imaginile obținute au fost distribuite către toate secțiile de poliție din Capitală în vederea identificării bărbatului car”, se arată în comunicat.

Polițiștii spun că jurnalista agresată a depus o sesizare în jurul orei 21.30,  la Secția 22 Poliție cu privire la faptul că a fost agresat de către un bărbat necunoscut. De asemenea, polițiștii susțin că bărbatul agresor s-a prezentat la Secția 15 Poliție în raza căreia domiciliază, în jurul orei 22.00, susținând că știe că este căutat de Poliție.

„Imediat după identificare, a fost condus de către polițiști la Secția 22 Poliție care demarase cercetări în cauză. Bărbatul a fost audiat de către polițiști, fiind cercetat în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, infracțiune a cărei acțiune penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și a celei de tulburarea ordinii și liniștii publice”, mai arată sursa citată.

Politiștii au întocmit dosar penal  pe numele bărbatului respectiv l pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

În același timp, politiștii îi identifică în prezent pe ceilalți participanți la manifestație, care au participat la blocarea căilor de comunicații.

Oprea vrea să știe dacă jandarmii au „acționat în conformitate cu atribuțiile legale”

Potrivit comunicatului Ministerului de Interne, Gabriel Oprea a cerut șefului Jandarmeriei Române să evalueze cu celeritate modul de acțiune al dispozitivului de ordine publică mobilizat în timpul manifestației publice care a avut loc în zona Palatului Cotroceni.

Oprea vrea să stabilească „dacă efectivele de jandarmi au acționat în conformitate cu atribuțiile legale pentru a asigura siguranța cetățenilor și, respectiv, modul în care s-a intervenit la incidentul în care a fost implicată o echipă de televiziune”. Pentru acest lucru, reprezentanții ministerului trebuie să vizioneze atât filmele pe care ei le-au realizat, cât și cât și imaginile publice difuzate de către posturile de televiziune.

În final, Ministerul Afacerilor Interne promite să-i pedepsească pe toți cei care au nu și-au îndeplinit sarcinile de serviciu în timpul manifestației.

Aceeași sursă mai arată și numărul de participanți din celelalte județe:  Brașov – 100 de participanți, Bihor – 15 participanți, Arad – 30 participanți, Prahova – 100 de participanți, Suceava – 30 de participanți, Galați – 30 de participanți, Constanța – 17 participanți, Neamț – 40 participanți, Dolj – 40 participanți, Sibiu – 70 participanți, Cluj – 30 participanți, Gorj – 70 participanți, Bacău – 25 participanți, Timiș – 100 participanți, Iași – 15 participanți, Argeș – 30 participanți, Vâlcea – 15 participanți, Mureș – 30 de participanți.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum