Cum s-au lăudat primarii Bucureștiului cu lucrări inexistente. Cazul Pasajului Piața Sudului

Publicat: 10 07. 2016, 08:32

Cifra reală de execuție a pasajului de la Piața Sudului era, la sfârșitul lunii mai 2016, de doar 43%, contrar susținerilor fostului primar general al Capitalei, liberalul Răzvan Sava, care a spus că lucrarea este gata în proporție de 80%, dar și a afirmațiilor actualului primar Gabriela Firea, care a vehiculat cifra de aproximativ 60%. La sfârșitul lunii iunie, cifra de execuție propriu-zisă a construcției a crescut la 53%, conform Primăriei Capitalei.

Cifra de 43% apare într-un raport al Primăriei Capitalei privind stadiul lucrărilor, semnat la data de 24 mai 2016 chiar de liberalul Răzvan Sava, care susține în continuare însă că execuția se ridica la 80%, fără alte explicații. Totuși, actuala conducere a Primăriei Capitalei preferă și ea să ofere publicului o cifră mai mare: 60% la finalul lunii mai și 70% în prezent. Explicația este oferită tot de Primărie, într-un comunicat de presă: acesta este „procentul de realizare a Proiectului în ansamblul său, care cuprinde și alte tipuri de cheltuieli și activități ( informare, management, publicitate, audit, dirigenție de șantier)”.

„În acest moment, Proiectul Pasajul Sudului este finalizat în proporție de cca 70%, conform raportărilor consultantului de management”, mai precizează Primăria Capitalei, fără a explica dacă se referă, din nou, la execuția propriu-zisă a construcției sau a proiectului per ansamblu.

De ce întârzie pasajul de la Piața Sudului?

În raportul prezentat joi de Primăria Capitalei, „Raport de progres al beneficiarului” (adică al Primăriei Capitalei), valabil la data de 24 mai 2016, constructorul explică de ce au apărut întârzierile.

În primul rând, a fost vorba despre întârzieri în derularea procedurilor de achiziții și atribuire a contractelor. Astfel, pentru achiziția de „Servicii furnizare și instalare escalatoare și lifturi” pentru proiectul respectiv, contractul a fost semnat abia la 8 martie 2016, deși în graficul inițial al lucrărilor acest lucru trebuia să se întâmple aproape un an mai devreme, în mai 2015.

Motivul este că procedura de achiziție a fost demarată de Primăria Capitalei (pe atunci condusă de Sorin Oprescu, trimis în judecată pentru corupție) abia pe 21 mai 2015. Licitația a fost contestată la sfârșitul lunii decembrie 2015 de firma KONE Ascensorul SA, care a solicitat anularea atribuirii contractului. Contestația a fost respinsă, iar contractul a fost atribuit în martie 2016 firmei Schindler Romania, arată raportul Primăriei Capitalei.

Un alt motiv de întârziere a fost nerealizarea devierilor de rețele de utilități și de transport de către operatorii lor – Enel, GDF Suez, Apa Nova, RADET, RATB, Romtelecom, Netcity, conform raportului.

„Deși la momentul eliberării autorizației de construire existau (așa cum reiese și din faptul că această autorizație a fost emisă în regim normal și nu în regim de urgență) avizele operatorilor (…), în timpul execuției lucrărilor pentru devierile de rețele au apărut solicitări suplimentare ale acestora, care au afectat refacerea proiectelor”, arată raportul Primăriei Capitalei.

Raportul arată că a fost nevoie de „lucrări complexe” care să mute rețele electrice, de canalizare, de apă, de gaze, de transport public, de telefonie și de internet.

Toate aceste lucrări suplimentare au trebuit realizate „cu condiția menținerii traficului în zonă, în limitările impuse de Brigada Rutieră, prin avizele eliberate pentru proiectele de management al traficului”, mai arată raportul. Poliția Rutieră a impus menținerea a două benzi de circulație pe sens în zona Piața Sudului.

Raportul mai arată și că vremea din luna aprilie 2016 nu a permis devierea circulației rutiere pe patru bretele, acestea neputând fi construite.

Pînă la sfârșitul lunii mai 2016, Primăria Capitalei plătise 15,43 milioane lei, cu tot cu TVA, către asocierea constructorilor Astaldi-Euroconstruct, ceea ce reprezintă 14,6% din valoarea contractului.

CITEȘTE AICI RAPORTUL PRIVIND PASAJUL PIAȚA SUDULUI.