Cum se apără Jandarmeria în urma scandalului iscat la lași, când pelerinilor li s-a permis accesul la moaștele Sfintei Parascheva fără măsuri restrictive. “S-a evitat o escaladare a violenței!”
Reprezentanții Jandarmeriei sunt de părere că forțele de ordine au gestionat corespunzător situația Catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei și că prin faptul că pelerinilor le-a fost permis accesul fără măsuri restrictive la moaștele Sfintei Parascheva s-a evitat o escaladare a violenței.
Credincioșii veniți la “Sfânta Parascheva” din Iași au făcut un scandal monstruos lângă moaște, miercuri, pentru că nu era lăsați să treacă fără măsuri restrictive să ajungă lângă raclă. În fața Catedralei Mitropolitane s-au aflat oameni fără măști, care stăteau înghesuiți, huiduiau și se ceartau cu jandarmii.
La un moment dat, pelerinilor li s-a permis accesul la raclă, nerespectându-se măsurile restrictive stabilite în contextul pandemiei de coronavirus, lucru care l-a nemulțumit total pe Raed Arafat, șeful DSU. Ulterior, reprezentanții Jandarmeriei au emis un comunicat, explicând că forțele de ordine au procedat corect și că, astfel, s-a evitat o bătaie generală.
„Apreciem că prin modul cum a fost gestionată situaţia de către forţele de ordine s-a evitat o escaladare a violenţei care ar fi pus într-un con de umbră această mare sărbătoare religioasă creştină. Toate măsurile luate azi (miercuri – n.r.) şi în zilele premergătoare pelerinajului au avut ca unic scop prevenirea răspândirii virusului. Mulţumim tuturor pelerinilor care au respectat măsurile de protecţie sanitară, dar nu puteam rămâne pasivi faţă de cei care puneau în pericol siguranţa celorlalte persoane prezente„, a declarat Alexandru Mormenchi, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Peste 9.500 de persoane s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva
De altfel, de vineri, în fiecare seară, au venit oameni să protesteze față de aceste restricțiile impuse și adesea i-au admonestat pe jandarmi, imputându-le că nu fac altceva decât să pună în aplicare o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Jandarmii susţin că peste 9.500 de persoane au fost prezente la Catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei și s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva.