Persoana care deține un titlu de doctor nu poate cere retragerea acestuia prin depunerea unei solicitări la Ministerul Educației, însă oricine poate depune o sesizare la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), în care să denunțe încălcarea eticii academice într-o teză de doctorat.
Apoi, în urma unei analize, Consiliul General al CNATDCU poate propune în termen de 45 de zile retragerea titlului de doctor ministrului Educației, potrivit regulamentului de funcționare al CNATDCU și Hotărârii de Guvern prin care s-a modificat recent codul studiilor doctorale. Decizia CNATDCU poate fi contestată în termen de 10 zile, Consiliul având alte 10 zile pentru analiza acesteia. Deciziile CNATDCU în acest sens sunt obligatorii pentru ministru, care va trebui să emită ordinul de retragere a titlului și eventualele sancțiuni pentru școlile doctorale.
De asemenea, dacă pe parcursul analizei sesizării, persoana vizată recunoaște prin adresă autentică încălcarea standardelor de etică profesională și își exprimă acordul privind retragerea titlului de doctor, președintele CNATDCU poate propune Consiliului General CNATDCU, fără a mai include analize și documente, retragerea titlului de doctor.
Altfel, nu există cadrul legal care să permită retragerea unui titlu de doctor prin cerere la Ministerul Educației. De altfel, ordonanța de urgență dată de Guvern la sfârșitul lui 2014 prin care orice persoană care solicită în scris Ministerului Educației să i se retragă titlul de doctor, cum ar fi Victor Ponta, nu a putut fi aplicată fiindcă nu are norme metodologice.
Practic, orice cerere de retragere făcută în baza acestei ordonanțe, cum a făcut de altfel recent și procurorul general interimar Bogdan Licu, nu poate fi luată în calcul.
„În momentul acesta nu e cadru legal explicit care să răspundă solicitării lui Bogdan Licu. El a făcut o solicitare care a ajuns la noi pe 10 martie, prin Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” și în acest moment nu există cadru legal explicit care să răspundă solicitării așa cum a formuta-o el”, a explicat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei.
Există însă o fereastră legală prin care un doctorand poate refuza practic acordarea titlului de doctor în timpul procedurii. Potrivit metodologiei de evaluare a tezelor de doctorat de către CNATDCU, în urma analizei tezei la nivelul școlii doctorale, comisia poate acorda unul din calificativele „Excelent”, „Foarte bine”, „Bine”, „Satisfăcător” și „Nesatisfăcător”.
Dacă doctorandul a primit unul din primele patru calificative, atunci comisia poate înainta mai departe la CNATDCU, propunerea acordării titlului de doctor. În urma evaluării dosarului, CNATDCU propune ministrului Educației acordarea sau neacordarea titlului de doctor, potrivit metodologiei. Aici este momentul când doctorandul poate contesta, în termen de 15 zile, acordarea sau neacordarea titlului de doctor. Cel mai probabil, un doctorand ar opta pentru neacordarea titlului dacă este nemulțumit de calificativul obținut pe teză.
În ceea ce privește povestea retragerii titlului de doctor de către universități, lucrul acesta s-a discutat și s-a reglementat legal, însă ministrul Educației, Adrian Curaj, a declarat că universitățile nu vor avea autonomia să acorde sau să retragă titluri de doctor până nu va fi finalizată evaluarea internațională a universităților. Abia atunci, vor putea școlile doctorale ale universităților să acorde și să retragă titluri de doctor.
„În intervalul următor, ministrul va continua să acorde titlurile, ceea ce eu cred că nu este bine, iar universitățile, unele dintre ele, vor continua să nu aibă responsabilitate, să nu fie responsabilizate. Pe de altă parte, nu toate universitățile ar fi putut să-și exercite autonomia în mod potrivit”, a spus ministru Educației, Adrian Curaj.
Practic, în urma evaluării internaționale, vom ști care sunt universitățile care îndeplinesc criteriile academice și care au credibilitatea academică de a avea școli doctorale. Astfel, nu orice universitate va da titluri de doctor.