Cum și-a implicat Roberto Ababei familia în cazul de luare de mită: informații surprinzătoare din dosar

Publicat: 16 10. 2015, 00:17

Roberto Ababei este acuzat de procurorii DNA că a încasat, în datele de 14 și 22 iulie, 10.000 de euro și respectiv 3.000 de euro, de la administratorii unui restaurant din Sectorul 6. În zilele de 16 iulie și 6 august, acesta ar fi luat de la cei doi și diferite produse alimentare.

Cei doi se temeau că ar putea fi cercetați pentru evaziune fiscală după un control al polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) în cadrul căruia fuseseră găsite niște agende în care se aflau programările unor nunți și botezuri care avuseseră loc și care nu fuseseră trecute și prin contabilitatea localului.

Ca urmare, administratorii restaurantului ar fi luat legătura Roberto Ababei, pentru ca acesta din urmă să intervină pe lângă ofițerii SICE.

Potrivit unor documente ale anchetaotilor, într-o primă fază, Ababei a încercat să intervină, însă după ce a constatat că acțiunile sale nu au succes, le-a comunicat celor doi administratori că este nevoie să plătească o sumă de bani care ar fi urmat să fie transmisă directorului adjunct al Poliției Capitalei care avea în subordine structura de poliție economică, în condițiile în care el era adjunct pe linie de ordine publică.

Ulterior, Ababei ar fi primit cei 10.000 de euro, pe care i-a păstrat pentru el, lăsându-i pe administratorii restaurantului să creadă că problema s-a rezolvat.

În data de 22 iulie, Roberto Ababei i-a invitat pe aceștia la o petrecere organizată cu ocazia zilelor de naștere ale celor două fiice ale sale, unde ar fi trebuit să fie prezent și directorul adjunct responsabil de SICE.

Ababei le-a lăsat de înțeles celor doi că trebuie să aibă bani la ei, motiv pentru care, înainte să vină la petrecere administratorii restaurantului au cumpărat 3.000 de euro pe care i-au adus într-un plic.

Chiar dacă, în ciuda insistențelor lui Ababei, directorul adjunct nu a venit, cel dintâi a luat banii, spunând că îi va da colegului său abia la finalizarea cercetărilor.

„La petrecerea care a fost organizată în zona Militari în data de 22.07.2015, (….) s-a deplasat împreună cu (….), locația fiind indicată de către Ababei Roberto Ștefan. Așteptat la eveniment, directorul general adjunct (…) nu a putut ajunge, deși Ababei Roberto a insistat mult prin mai multe mesaje și telefoane pe care i le-a dat. Având în vedere acest aspect, suspectul declară că i-a spus lui Ababei Roberto – Ștefan că are la el suma de 3.000 euro, că sunt ultimii bani de care dispune, iar ofițerul de poliție i-a spus să-i dea suma respectivă, pe care o va ține la el și o va da după ce se termină totul. Totodată, Ababei Roberto – Ștefan i-a spus că va da suma de 3.000 euro la finalizarea cercetărilor, deoarece nu are încredere să o dea înainte”, se arată în referat.

Însă cercetările au avansat, iar cei doi administratori au realizat, la un moment dat, că au dat degeaba cei 13.000 de euro, arată anchetatorii în documentele citate. Atunci, Roberto Ababei le-a fi promis celor doi că „în două sau trei săptâmâni” le va da banii înapoi.

Fostul adjunct al șefului Poliției Capitalei, Roberto Ababei, a fost arestat pentru 30 de zile de Tribunalul București, în dosarul în care este acuzat că a luat 13.000 de euro la administratorii unei firme care fusese controlată, promițând că va interveni la polițiști de la Economic.

Ababei a fost eliberat joi din funcția de adjunct al Poliției Capitalei, ca urmare a reținerii de către procurorii DNA.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Roberto Ababei a fost director general adjunct al Poliției Capitalei din 6 februarie 2013, anterior acesta fiind, din aprilie 2010, șeful Poliției Sectorului 2.

În perioada noiembrie 2009 – aprilie 2010, Ababei a fost împuternicit la comanda Poliției Sectorului 2, iar din 2005 până în noiembrie 2009, a condus Secția 8 Poliție, anterior fiind, timp de un an, adjunctul șefului Secției 8.

Potrivit ultimei declarații de avere, din 2014, Roberto Ababei are doar un autoturism Audi A6 fabricat în 2009, fără a deține terenuri sau imobile.

În schimb, acesta a menționat în declarația de avere trei credite – unul în valoare de 86.800 de franci elvețieni, scadent în 2022 și două împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc (CAR), în valoare de 24.000 de lei fiecare, care trebuie achitate până în anul 2015. În același timp, Ababei a obținut un venit anual, din salariu, de 88.324 de lei.