Cum va fi Revelionul 2016 în Piața Sfatului din Brașov
Spectacolul din centrul vechi al Brașovului va începe, joi, la ora 22.30.
„În acest an, la Brașov nu se vor trage focuri de artificii. Trecerea dintre ani va fi marcată cu un spectacol de confetti, lasere și lumini”, se arată într-un comunicat al Primăriei.
De la ora 22.30, pe scena amplasată în Piața Sfatului vor cânta Crush și Alexandra Ungureanu, iar de la ora 23.20, cei de la Ză Band vor susține un concert de piese celebre. Ză Band este o formație care cântă exclusiv live, formată din brașoveni.
Imediat după miezul nopții, pe scenă vor urca Emil Lassaria & Caytlin, care vor încălzi atmosfera cu piese foarte ritmate. Emil Lassaria este un producător și DJ român. În noaptea de Revelion hiturile lui Emil Lassaria vor fi interpretate de Caytlin, una din vocile celebre de muzică ritmată din România.
În timpul spectacolului, brașovenii se vor putea încălzi cu vin fiert sau ceai fierbinte de la Târgul de Crăciun, care este deschis pe toată durata lunii decembrie în Piața Sfatului.