Cum va fi VREMEA DE CRĂCIUN și în ultimele zile din 2012
Administrația Națională de Meteorologie a estimat cum va fi VREMEA DE CRĂCIUN și în ultimele zile din 2012, în fiecare regiune a țării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, scrie Mediafax.
Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.
În Banat, Vremea va fi normală termic în primele două zile ale intervalului, cu temperaturi maxime medii în jur de 4 grade, dar se va răci în perioada 19-23 decembrie când mediile diurne vor coborî sub pragul de îngheț până la -4 grade. De CRĂCIUN, VREMEA se va încălzi, astfel că maximele termice vor urca până la o medie de 4 grade. Temperaturile minime medii vor fi apropiate de 0 grade în primele zile după care se vor menține negative până la sfârșitul intervalului și vor atinge -8 grade între 22 și 24 decembrie.
Temporar vor fi precipitații în general slabe cantitativ, mixte în perioada 17-20 decembrie și 26- 30 decembrie și mai ales sub formă de ninsoare în restul intervalului.
În Crișana, vremea va fi normală termic până pe 19 decembrie, după care se va răci în perioada 20-24 decembrie când în medie temperaturile maxime se vor situa între -4 și -2 grade. De CRĂCIUN, VREMEA se va încălzi, astfel că maximele termice se vor situa la o medie de 2-3 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative, cele mai scăzute valori se așteaptă în special în perioada 21-25 decembrie când în medie se vor situa între -6 și -10 grade.
Probabilitatea de precipitații va fi redusă în prima sâptâmână. În schimb în perioada 23-30 decembrie vor fi precipitații în general slabe, la început sub formă de ninsoare, apoi lapoviță și posibil chiar ploaie.
În Transilvania, vremea va fi rece pe durata întregului interval, chiar deosebit de rece în perioada 20-24 decembrie, când în medie temperaturile maxime se vor situa între -8 și -10 grade. De asemenea temperaturile medii nocturne vor fi negative și vor coborî sub pragul de ger între 20 și 25 decembrie, când se așteaptă valori în jur de -16 grade.
Temporar va ninge în general slab în primele două zile, dar și în perioada 22-30 decembrie.
În Maramureș, în primele doua zile valorile maxime vor fi în medie de 2-3 grade, după care vremea se va răci, astfel încât în perioada 19-25 decembrie, temperaturile maxime vor deveni negative până la valori în medie de -6 grade. Din 26 decembrie valorile diurne vor crește și se vor situa în jur de 0 grade. Temperaturile medii nocturne vor fi negative și se vor situa în jurul pragului de ger -10 grade în perioada 20-24 decembrie.
Vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare în intervalul 23-30 decembrie, dar și în prima zi.
În Moldova, vremea va fi rece pe durata întregului interval, chiar deosebit de rece în perioada 21-24 decembrie, când în medie temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de -10 grade. De asemenea temperaturile medii nocturne vor fi negative și vor coborî sub pragul de ger între 20 și 26 decembrie, când se așteaptă valori între -16 și -12 grade.
Va ninge în primele două zile, dar slab cantitativ și în restul intervalului. În ultimele zile vor fi posibile și precipitații sub formă de lapoviță.
În Dobrogea, vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit în primele două zile, dar și în intervalul 26-30 decembrie, când temperaturile maxime medii se vor situa între 2 și 4 grade. În schimb, în perioada 19-24 decembrie valorile diurne vor fi negative și vor coborî până în jur de -4 grade, vremea fiind rece. Temperaturile nocturne vor fi apropiate de 0 grade la începutul și la sfârșitul intervalului, dar vor coborî până la -8… -9 grade în perioada 22-24 decembrie.
Temporar vor fi precipitații, mai ales sub formă de ploaie în zilele de 17 și 18 decembrie, mixte între 26 și 30 decembrie și predominant ninsoare în restul intervalului.
În Muntenia, vremea se va răci treptat în prima săptămână, astfel ca valorile maxime vor coborî până în medie până la valori în jur de – 6 grade în perioada 21-24 decembrie. Începând cu 25 decembrie vremea se va încălzi treptat, iar maximele termice vor urca ușor peste 0 grade. Temperaturile medii nocturne vor fi negative și vor coborî sub pragul de ger între 20 și 25 decembrie, când se așteaptă valori între -14 și -12 grade.
Vor fi precipitații slabe, mixte în primele două zile, dar și în perioada 27-30 decembrie și ninsoare în restul intervalului.
În Oltenia, vremea va fi normală termic în primele două zile și în intervalul 26-30 decembrie, dar se va răci între 20 și 25 decembrie, când maximele termice vor fi în medie cuprinse între -4 și -2 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative, cele mai scăzute valori se așteaptă în special în perioada 21-25 decembrie când în medie se vor situa în jur de -10 grade.
Vor fi precipitații mixte în primele două zile și spre sfârșitul intervalului. În intervalul 22-25 decembrie va ninge slab.
La munte, vremea va fi rece, chiar deosebit de rece în perioda 20-24 decembrie, când maximele termice medii vor fi cuprinse între -6 și -8 grade. Temperatura aerului se va menține permanent la valori negative, noaptea. Astfel valorile medii vor coborî sub pragul de ger în perioada 20-25 decembrie.
Vor fi ninsori slabe în primele zile, dar și în perioada 23-30 decembrie.