Prima pagină » Știri » Cumnatul lui Victor Ponta a fost arestat

Cumnatul lui Victor Ponta a fost arestat

Cumnatul lui Victor Ponta a fost arestat
Cumnatul lui Victor Ponta a fost arestat

În acest dosar a mai fost arestat omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în timp ce fostul consilier județean de Prahova Mihai Coman, reținut și el, va fi cercetat sub control judiciar.

Decizia a fost luată de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție și poate fi contestată la aceeași instanță.

Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, și oamenii de afaceri Mihail Marian Coman, Vladimir Răzvan Ciorbă și Liviu Munteanu au fost reținuți de procurorii DNA, fiind suspectați că firmele acestora au obținut fraudulos contractul din fonduri europene pentru extinderea canalizării din orașul Comarnic.

Liviu Munteanu, administrator al SC Grossman Engineering Group SRL din aprilie 2014, a colaborat cu anchetatorii, recunoscând faptele de care este acuzat, astfel că procurorii nu au mai cerut arestarea sa.

În același dosar, deputații Sebastian Ghiță și Vlad Cosma și președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, care au fost plasați sub control judiciar, sunt acuzați că i-ar fi sprijinit pe cei patru să obțină acest contract, punând presiune și exercitând amenințări asupra conducerii SC Hidro Prahova, firma Consiliului Județean care derula proiectul european, pentru ca societățile respective să primească contractul, să obțină prelungiri ale termenelor prevăzute în acesta și să primească ilegal bani în timpul derulării proiectului.

Pe perioada controlului judiciar, Mircea Cosma nu-și poate exercita funcția de președinte al CJ Prahova.

Iulian Cristian Herțanu, administrator al S.C. Grossmann Engineering Group S.R.L, este urmărit penal sub acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat, schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene și evaziune fiscală. Pentru aceleași infracțiuni sunt urmăriți penal și Mihail Marian Coman, administrator și asociat la S.C. Indserv SRL Ploiești și S.C. Indserv Proiect SRL Ploiești și consilier al directorului SC Hidro Prahova SA, precum și omul de afaceri Vladimir Răzvan Ciorbă, administrator și asociat la S.C. CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroești (Ilfov), S.C. CVR Activites Group SRL București și S.C. Gefam Pro SRL Dobroești.

Conform anchetatorilor, în perioada 2011- 2015, Iulian Cristian Herțanu, administrator de drept și, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al S.C. Grossmann Engineering Group S.R.L., respectiv angajat al S.C. CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroești, Vladimir Ciorbă și Mihai Marian Coman au constituit un grup infracțional pentru a-și adjudeca fraudulos un contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene.

Ei sunt acuzați că și-au însușit ilegal importante sume de bani, prin schimbarea destinației fondurilor obținute prin proiectul cu finanțare europeană și prin sustragerea de la plata contribuțiilor datorate către stat, prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat.

Procurorii spun că la grupul infracțional a aderat, prin numirea ca administrator al S.C. Grossmann Engineering Group, începând cu 25 aprilie 2014, Liviu Munteanu, rolul său fiind acela de a semna documente în cadrul proiectului cu finanțare europeană și de a asigura efectuarea unor plăți către societățile controlate de membrii grupului.

Anchetatorii susțin că pentru a obține contractul cu firma la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar, cei patru au fost sprijiniți de deputații Sebastian Ghiță, Vlad Cosma și de președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, urmăriți penal în acest dosar pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat și aflați sub control judiciar.

Potrivit procurorilor, în perioada 2011 – 2015, președinte Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, fost președinte al filialei județene a PSD, a făcut demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale – activități derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcționari ai S.C. Hidro Prahova și a exercitat presiuni (amenințări cu privire la înlocuirea din funcție) asupra directorului general al societății, pentru ca aceștia să atribuie ilegal asocierii S.C. Grossmann Engineering Group SRL – S.C. Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea rețelei de canalizare în orașul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuție și efectuarea ilegală de plăți.

Deputatul de Prahova Sebastian Ghiță și fiul lui Mircea Cosma, deputatul PSD Vlad Cosma, sunt acuzați că ar fi intervenit pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale la nivelul unor funcționari ai S.C. Hidro Prahova SA și ar fi exercitat intervenții asupra directorului general al acestei firme, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală a contractului de la Comarnic către asocierea S.C. Grossmann Engineering Group SRL – S.C. Euroconstruct Trading 98 SRL. De asemenea, cei doi deputați sunt acuzați că au făcut intervenții și pe parcursul derulării contractului, pentru prelungirea termenelor de execuție și efectuarea ilegală a plăților.

„Scopul grupului infracțional astfel format și sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută până la acest moment relevând: deturnarea din cadrul proiectului și însușirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicați în numerar din conturi ale persoanelor juridice și fizice, reprezentând 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către «partenerii» la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA și 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit)”, arăta DNA.

Proiectul privind extinderea rețelei de canalizare la Comarnic avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârșitul anului trecut.

Citește și