CUMPLIT. A fost bătut de propriul cumnat pentru că nu trece la neoprotestantism: „Te leg, îți tai organul, îl mănanc în fața ta, apoi te omor”. Bărbatul s-a trezit c-un pumn în gură și munca de-o viață spulberată!
Un bărbat din Cluj a susținut că a fost bătut de cumnatul lui, un prezbiter neoprotestant, deoarece nu vrea să renunțe la ortodoxism. În plus, clujeanul s-a trezit și cu un dinte căzut, dar și că este dat afară din casă de propria familie.
Nea Petrică a povestit pentru BZV că trăiește în bună înțelegere cu sora acuzatului, alături de care are și o fiică în vârstă de 19 ani, botezată în religia creștin ortodoxă chiar de cumnat, înainte să se confeseze la neoprotestantism. Acesta locuiește alături de parteneră în Cluj-Napoca, într-o curte în care locuiește și soacra lui, care îi găzduiește pe cumnat și soția acestuia când se reîntorc în țară din Anglia, unde s-au mutat.
Cumnatul, pornit să îl denigreze pe clujean în fața familiei
„Problema e destul de complicată și vreau să v-o povestesc mai pe îndelete… În primul rând garsoniera e pe numele soției, însă în cei douăzeci de ani de conviețuire am investit enorm acolo, pentru că mi-am vândut casa din Mănăștur, numai să stăm în condiții bune.
Pe fiica mea a dus-o prezbiterul în Anglia, nu de mult, unde a măritat-o cu un pocăit de-al lui, originar din Alba, iar ea acum e însărcinată în luna a patra. Dar după ce-a izbucnit pandemia au venit cu toții acasă, cumnatul la apartamentul soacrei și fiica mea la bărbatul ei, în Alba. Până la urmă fata s-a hotărât totuși să vină acasă, ca să poată naște în siguranță, iar soțul ei și-a găsit slujbă acolo. I-am plătit transportul fetei, ca să poată ajunge cu bine la noi, unde se află și acuma”, a povestit nea Petrică pentru sursa citată.
Se pare că nea Petrică nu mai are pace nici în propria casă și în propria familia de cnd s-a reîntors în țară cumnatul care i-a asmuțit pe toți împotriva lui convingându-i că este un păcătos pentru că mai bea și el o bere după serviciu.
„Te leg, îți tai organul, îl mănanc în fața ta, apoi te omor”
Ceea ce este mai grav este faptul că bărbatul din Cluj a primit amenințări cumplite din partea cumnatului.
„Acuma, de când cumnatul s-a întors nu face altceva decât să-mi zică să plec din casă și a reușit până la urmă să-i câștige și pe ai mei de partea lui, astfel că la această oră sunt, pentru toată lumea din casă, un nimeni! Iar ieri seară (n.r. – joi 11 iunie 2020.) pe la ora opt, am avut un scandal cu soacra, chiar la noi – care-mi cerea același lucru, să plec din casă.
De parcă aș avea unde! Și, în timp ce mă certam cu ea, soacra l-a sunat pe cumnat – aflat în oraș cu nevastă-sa – iar acesta s-a întors rapid și primul lucru pe care l-a făcut a fost să-mi violeze domiciliul și să-mi ardă un pumn în gură, fără să zică vreun cuvânt! Un dinte mi-a zburat instantaneu din gură, iar alții se pregătesc să plece, fiindcă se clatină bine de tot!
Apoi mi-a zis că s-a săturat de problemele pe care i le fac și curând mă va duce cu forța în pădure, mă va lega de un copac, îmi va tăia – scuzați!- organul, îl va mânca în fața mea și apoi mă va omorî!”, a mai povestit bărbatul.
Acesta dorește să își găsească reptatea măcar în fața instanței, mai ales că se regăsește în situația de a fi dat afară din caa la care a muncit aproape o viață.
„Mi-am pierdut familia și va trebui să părăsesc locuința”
Astfel, acesta anunțase că se va prezenta la Clinica de Chirurgie Maxilofacială, iar apoi va merge cu hârtia primită la I.M.L. Cluj pentru a i se elibera certificatul medico-legal.
„Îmi scot certificatul medico-legal și-l dau apoi pe cumnat, în Tribunal și la Poliție, fiindcă Poliția a și fost prezentă aseară la fața locului și l-a pus să scrie declarație.
Chiar nu mai am ce face, dacă mi-am pierdut familia și va trebui să părăsesc locuința, măcar să mă lupt din toate puterile ca să fiu măcar despăgubit pentru cheltuielile pe care le-am făcut, în ultimii douăzeci de ani.
Și, vă rog să mă credeți, mi-am păstrat o mare parte a bonurilor de la materialele cumpărate, ținând cont desigur și de manoperă, că doar eu am ridicat de la A la Z până și baia…”, a mai spus nea Petrică despre situația cumplită în care s eregăsește din cauza cumnatului.