CURSE AERIENE. Tarom, mai multe zboruri spre Grecia după 1 iulie / Care sunt destinațiile oferite
Compania aeriană națională Tarom anunță ca va crește frecvența zborurilor spre Grecia, după data de 1 iulie 2020. AsrAstfel, spre Atena se poate zbura, din 1 iulie, de 4 ori pe săptămână, iar spre Salonic de două ori.
„Începând cu 1 iulie vom opera mai multe zboruri comerciale (fără restricţii) spre/dinspre Grecia”, este anunțul postat de Tarom.
Spre Atena se va putea zbura, din Capitală, de 4 ori pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, vineri și sâmbătă. Spre Salonic compania reia 2 zboruri săptămânale, joi și duminică.
Care este salariul mediu la TAROM. Compania aeriană a început procesul de „restructurare la sânge”
Numărul de salariaţi al companiei TAROM va scădea cu 374 de persoane până la sfârşitul anului, potrivit unui ordin al ministrului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020. Salariul mediu din compania aeriană se apropie de 7.300 lei lunar.
Conform documentului publicat în Monitorul Oficial, de la un număr mediu de salariaţi de 1.607, TAROM va rămâne la finele anului cu 1.233 de angajaţi. Ministrul Transporturilor a declarat la începutul lunii iunie că TAROM poate fi salvată doar „printr-o restructurare la sânge”.
Câştigul mediu lunar la TAROM este 7.282 lei, după un calcul făcut pe baza cheltuielilor de natură salarială.
Cheltuielile de natură salarială ale companiei vor fi anul acesta de 140,444 milioane de lei, din care 137,985 milioane de lei cheltuieli cu salariile, iar 2,459 milioane de lei reprezintă bonusuri.
Bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei are prevăzute cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal, care însumează 24,464 milioane de lei.
Cheltuielile aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete sunt de 1,978 milioane de lei.
Ministrul Transporturilor a vorbit despre „restructurarea la sânge” a TAROM
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a apreciat cu două săptămâni în urmă că TAROM poate fi salvată, dar este nevoie de o restructurare la sânge, iar noua conducere împreună cu administratorii au misiunea „să taie în carne vie”.
„Companiile aeriene din întreaga lume, companiile din România au înregistrat pierderi uriaşe, au redus cursele cu peste 95%. Compania TAROM nu se simţea bine oricum înainte de criză, era bolnavă de nepotism în primul rând, dar şi de alte lucruri acolo. Eu cred, am încredere că această companie naţională poate fi salvată. Tot ce depinde de Guvernul României prin acel ajutor de salvare acordat, 37 de milioane de euro, prin ajutorul de stat pe care îl pregătim, facem în aşa fel încât printr-o restructurare la sânge a acestei companii, ea să poată să funcţioneze în continuare”, a declarat Lucian Bode, la un post TV.