CURSE AERIENE. Wizz Air va opera 12 noi rute către șase țări, din Bacău

Publicat: 16 06. 2020, 18:51
Actualizat: 22 06. 2020, 16:06
Wizz Air va opera 12 noi rute către șase țări, de pe Aeroportul din Bacău

Compania Aeriană low-cost Wizz Air anunță deschiderea celei de-a 31-a baze la Bacău, unde va aloca două aeronave Airbus A320 pe aeroportul Bacău, în noiembrie 2020. În acest context, Wizz Air a anunțat și lansarea a 12 noi rute din Bacău către 6 țări, începând cu data de 29 octombrie 2020.

Cele două aeronave Airbus A320 vor susține operațiunile a 12 noi rute către: Torino, Veneția Treviso, Bologna, Roma Fiumicino, Milano Bergamo, Catania (Italia), Larnaca (Cipru), Londra Luton, Liverpool (Marea Britanie), Memmingen / München Vest (Germania), Billund (Danemarca) și Bruxelles Charleroi (Belgia). Rețeaua extinsă de 37 de rute Wizz Air către regiunea Moldovei din România – inclusiv 18 rute către Iași și 7 rute către Suceava – va sprijini turismul local, va aduce mai mult capital în regiune și va conecta Bacăul cu destinații noi și interesante.

Biletele pentru toate rutele noi pot fi deja rezervate pe wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil a companiei aeriene cu prețuri începând de la 89 de lei.

„Anunțul de astăzi subliniază angajamentul nostru față de România. Suntem deja cel mai mare operator din țară și rămânem fideli misiunii noastre de liberalizare a călătoriilor aeriene nu numai în capitale, dar și pe aeroporturile regionale. Deschiderea celei mai noi baze Wizz Air și alocarea a două aeronave moderne, de ultimă generație, subliniază importanța pieței românești pentru operațiunile noastre. Adăugând astăzi 12 noi rute interesante și păstrând protocoalele noastre de igienizare la cele mai înalte standarde, suntem siguri că tarifele ultra-reduse ale Wizz Air și rețeaua de rute extraordinare vor face călătoriile să fie accesibile pentru tot mai mulți pasageri din România”, a declarat, marți, CEO-ul Wizz Air Group, József Váradi, cadrul conferinței de presă de la Bacău.

Baza de la Bacău este a șaptea în România și a doua în regiunea istorică a Moldovei, după cea de la Iași, potrivit unui comunicat de presă al companiei, citat de Mediafax.

Wizz Air lansează noi rute din Viena, inclusiv spre Constanța. Compania aeriană a anunțat și prețurile biletelor

Compania aeriană low-cost Wizz Air anunță lansarea, din  iulie, a opt noi rute din Viena (Austria) spre Bruxelles, Tallinn, Burgas, Constanța, Rodos, Heraklion, Zakynthos și Marrakech. Biletele pot fi rezervate deja, la prețuri ce pornesc de la 19,99 euro.

„Lansarea acestor noi rute și dezvoltarea ulterioară a ofertei Wizz Air de la baza sa din Viena stă la baza angajamentului companiei aeriene pe termen lung de a aduce oportunități de călătorie din ce în ce mai accesibile călătorilor săi. Respectând toate reglementările naționale și internaționale, dar și restricțiile, prin reluarea operațiunilor de la Viena, WIZZ a făcut posibilă călătoriile esențiale pentru mulți clienți, sprijinind astfel și reunirea familiilor”, a anunțat compania, citată de Mediafax.

Wizz Air a demis peste 200 de piloţi şi însoţitori de zbor români

Peste 200 de români, piloţi şi însoţitori de zbor au fost demişi de Wizz Air, înainte ca operatorul să anunţe noi angajări.

Mircea Costantin a fost însoţitor de zbor, trainer şi sindicalist în compania Wizz Air. Și-a pierdut postul de instructor al echipajului de bord în 2014, iar doi ani mai târziu a câştigat un proces cu operatorul şi a fost repus în funcţie până în 2020, când, în urma restructurărilor pe fondul crizei de coronavirus, a fost din nou demis, scrie mediafax.ro.

„În aprilie 2020, m-am regăsit printre cei aproximativ 200 de salariaţi concediaţi de către Societatea Wizz Air în urma restructurării. În spatele acestei situaţii consider că se află şi faptul că, în urmă cu cinci ani, am fost membru fondator şi preşedintele ales al unicului sindicat din cadrul societăţii şi am fost implicat activ în protejarea intereselor salariaţilor”, a spus Mircea Costantin, care este totodată preşedinte al Flight Pesonnel Union Romania.

Compania Wizz Air a anunţat că disponibilizările erau necesare, dată fiind criza generată de coronavirus

Pentru însoţitorii de bord, recalificarea în alt domeniu poate fi destul de dificilă. La fel de dificilă poate fi trecerea de la un venit de 6.000 de lei, cât a reprezentat media salarială obţinută de personal în acest domeniu, la un alt salariu, ce poate fi mai mic. Compania Wizz Air a anunţat că disponibilizările erau necesare, dată fiind criza generată de coronavirus.