Curtea de Apel Cluj A ANULAT decizia de construcție a unei gropi de gunoi în vârful muntelui, chiar în inima Bucovinei. Campania Gândul care a schimbat lucrurile
Astfel, Curtea de Apel Cluj a admis, la sfârșitul săptămânii trecute, recursul declarat de mai multe persoane din Pojorâta față de o decizie a Tribunalului Suceava din 2015, când acțiunea lor de anulare a Hotărârii CL Pojorâta, prin care s-a decis darea în administrare a nouă hectare de teren pentru construcția unui depozit ecologic în zona Pasului Mestecăniș a fost respinsă.
Curtea de Apel Cluj a dispus casarea în întregime a deciziei Tribunalului Suceava.
În rejudecare s-a admis acțiunea reclamanților și a fost anulată decizia CL Pojorâta privind darea în administrarea CJ Suceava a nouă hectare de teren, pentru construcția obiectivului „Depozit Ecologic Pojorâta,” în cadrul Proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Suceava”.
Decizia Curții de Apel Cluj este definitivă și executorie.
În aceste condiții este pusă subsemnul întrebării investiția făcută prin POS Mediu în construcția unui depozit de deșeuri în zona Mestecăniș, care este aproape finalizat, urmând să fie recepționat în perioada următoare.
Depozitul de deșeuri de la Pojorâta este construit aproape de Pasul Mestecăniș, la peste 1.000 de metri altitudine.
Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, spunea în iunie anul trecut, că zona unde este construit depozitul de deșeuri de la Pojorâta nu este „cea mai fericită”. „Locația de pe Mestecăniș nu e cea mai fericită. Probabil că, în 2009, au fost luate în calcul existența drumurilor de acces și amplasarea centrală față de localitățile arondate”, afirma Nechifor. El preciza că în zona respectivă este pășune alpină și că nu au fost făcute defrișări pentru ridicarea depozitului.
Nechifor spunea că în anul 2012, când a preluat conducerea CJ Suceava, proiectul era început, fiind în implementare, iar singura entitate care mai poate lua o decizie privind schimbarea locului de construcție a depozitului este Comisia Europeană.
Comisarul european Corina Crețu a declarat, în august anul trecut, la Putna, că depozitul ecologic de deșeuri care se construiește prin POS Mediu în Pasul Mestecăniș este în acord cu standardele de mediu, iar CE consideră că este mai igienic ca acestea să fie amplasate în munți decât în preajma apelor.
„În ceea ce privește Comisia Europeană, după analiza DG Regio s-a stabilit că acest proiect practic este în acord cu toate standardele de mediu, inclusiv cu standardele prevăzute în acordul de parteneriat. E această problemă a amplasării, care ține de autoritățile locale”, a spus Crețu.
Ea a menționat că aceasta a fost o decizie din 2009, luată de autoritățile locale de atunci.”Dacă s-ar opri acum acest proiect ar trebui returnați banii cheltuiți”, a spus comisarul european. Crețu a declarat că, pe de altă parte, Comisia Europeană consideră că este mult mai igienic și mai sănătos să fie amplasate aceste depozite în munți decât în preajma apelor, pentru că exista riscul de infestare a apelor.
În județul Suceava, s-au construit, prin POS Mediu, două depozite ecologice, unul în comuna Moara, lângă Suceava, care deservește zona de șes a județului, și unul în comuna Pojorâta, care va deservi zona de munte.
Depozitul de la Pojorâta se adresează unei populații de circa 150.000 de locuitori, iar capacitatea sa este la jumătate față de cel de la Moara.
Zonele pentru construirea celor două depozite de deșeuri au fost identificate în anul 2009, când a fost obținut și avizul integrat de mediu în baza căruia s-a făcut studiul de fezabilitate și s-a început execuția proiectului integrat Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), care a presupus și închiderea gropilor de gunoi neconforme, situate pe cursurile de apă din Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Fălticeni.
Pe lângă cele două depozite ecologice, întregul proiect, în valoare de 218 milioane de lei, fără TVA, finanțat prin POS Mediu, prevede și înființarea a 1.250 de puncte de colectare a deșeurilor și cinci stații de transfer, dar și închiderea gropilor de gunoi neconforme.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, luni, după decizia Curții de Apel Cluj, că va putea spune cum se va acționa în continuare doar după ce va vedea și motivarea instanței.