Curtea de Apel Galați a decis suspendarea deciziei de revocare a judecătoarei Alina Ghica din CSM
Curtea de Apel Galați a decis suspendarea hotărârii din 26 februarie de revocare a judecătoarei Alina Ghica din funcția de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, decizia nefiind definitivă.
Instanța Curții de Apel Galați a admis joi cererea Alinei Ghica de suspendare a hotărârii Plenului CSM din 26 februarie privind revocarea ei din funcția de membru ales al CSM, până la pronunțarea unei decizii definitive în cazul cererii de anulare a actului atacat
Decizia instanței nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).
Tot joi, instanța supremă a constatat că Alina Ghica a renunțat la judecarea cererii privind strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Galați.
În 21 mai, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că nu este competentă să judece dosarul în care Alina Ghica a contestat hotărârea CSM și a trimis cauza la Secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Brașov, decizia fiind irevocabilă.
În 26 februarie, Cristi Vasilică Danileț, judecător la Tribunalul Cluj, și Alina Ghica, judecător la Curtea de Apel București, au fost revocați din CSM, ca urmare a voturilor exprimate în acest sens în adunările generale ale judecătorilor.
Cei doi magistrați au contestat deciziile de revocare la Curtea de Apel București, solicitând anularea hotărârilor de revocare din CSM. Ghica a contestat decizia de revocare și al ICCJ.
În cazul Alinei Ghica, magistrații de la Curtea de Apel București s-au abținut în a judeca acțiunea acesteia, astfel că judecătoarea a solicitat strămutarea dosarului, iar cauza a ajuns pe rolul Curții de Apel Galați.
Dosarul în care Cristi Danileț a contestat hotărârea CSM din februarie se judecă la Curtea de Apel București, în cazul acestuia Curtea Constituțională constatând, în 4 aprilie, că a fost revocat neconstituțional.
Potrivit deciziei Curții Constituționale, articolul 55, alineatele 4 și 9 din Legea 317/2004 sunt neconstituționale. Decizia a fost luată în cazul unei excepții de neconstituționalitate invocate de Cristi Danileț în procesul privind revocarea sa din funcția de membru al CSM.
Conform articolului 55, alineatul 4, „membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt revocați și la cererea majorității adunărilor generale de la nivelul instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor încredințate prin alegerea ca membru al Consiliului. În cadrul adunărilor generale, decizia se ia cu votul a două treimi din numărul judecătorilor sau procurorilor”.
Alineatul 9 al articolului 55 prevede că „în termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării semnate și motivate de reprezentanții adunărilor generale prevăzute la alin. (4), Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune revocarea din funcție a membrului ales. Dispozițiile art. 57 alin. (2) se aplică în mod corespunzător”.
Decizia din februarie a Plenului CSM a fost prima în care au fost revocați membri ai Consiliului ca urmare a solicitărilor transmise de adunările generale ale judecătorilor.
Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a declanșat în 7 ianuarie procedura de revocare din CSM a judecătorului Cristi Danileț. Un demers similar a fost început în 10 ianuarie, la Curtea de Apel Cluj, pentru revocarea din funcția de membru al CSM a Alinei Ghica, reprezentant al Curților de Apel în Consiliu.
Un număr de 103 judecătorii din 135 au votat pentru revocarea din Consiliul Superior al Magistraturii a lui Cristi Vasilică Danileț, rezultatele fiind transmise în 23 ianuarie de Judecătoria Râmnicu Vâlcea la CSM.
În cadrul procedurii, 1.126 de judecători au votat pentru revocarea lui Danileț, iar 324 au votat împotrivă sau s-au abținut, potrivit Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Curtea de Apel Cluj a sesizat în 30 ianuarie Consiliul Superior al Magistraturii pentru procedura de revocare din calitatea de membru al CSM a Alinei Ghica, după centralizarea voturilor adunărilor generale ale judecătorilor din 13 curți de apel din țară din totalul de 16.
Curțile de Apel unde s-au întrunit adunările generale ale judecătorilor sunt: Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea Militară de Apel București, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Târgu Mureș și Curtea de Apel Timișoara. La fiecare dintre aceste curți de apel, peste două treimi dintre judecătorii instanței au votat pentru revocarea Alinei Ghica.
„În urma centralizării voturilor la aceste curți de apel, precum și la Curtea de Apel Cluj a rezultat că, dintr-un număr total de 514 judecători cu drept de vot, au participat la ședința adunărilor generale 475 de judecători, din care 424 de judecători au votat pentru revocarea doamnei judecător Alina Nicoleta Ghica, 39 au votat împotrivă, 10 voturi au fost nule și au existat două abțineri”, preciza Curtea de Apel Cluj.