Curtea de Apel Pitești a admis probele cerute de avocatul lui Cioacă în dosarul de omor calificat
Curtea de Apel Pitești a admis, luni, probele solicitate de apărătorul lui Cristian Cioacă în dosarul în care acesta este judecat pentru omor calificat și profanare de morminte, avocata Elodiei Ghinescu apreciind că acestea sunt „aberații care vor tergiversa dosarul”.
Avocata Maria Vasii a solicitat instanței admiterea de noi probe, printre care extrase de cont care să arate dacă pe numele Elodiei Ghinescu au fost efectuate operațiuni bancare după data dispariției și listele convorbirilor telefonice efectuate de pe numerele folosite de victimă, înregistrări video de pe aeroporturi și o nouă verificare realizată de structurile specializate, din care să rezulte dacă Elodia Ghinescu a părăsit sau nu țara, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Salut modul în care magistrații au admis azi (n.r. – luni) toate probele depuse și respinse de către prima instanță și de către procuror, efectiv clientului meu i s-a dat de către magistrați sentimentul că va fi judecat cu adevărat și corect, asta este foarte important Clientul meu a fost foarte mulțumit astăzi”, a declarat Maria Vasii.
În schimb, avocata familiei Ghinescu s-a declarat nemulțumită de admiterea de către instanță a probelor solicitate de apărătoarea lui Cristian Cioacă, pe care le-a catalogat drept „aberații”.
„Nu au fost admise toate probele, ci o parte dintre ele, justiția din România respectă în mod excesiv drepturile criminalilor, inculpaților și noi vom formula plângeri la instituțiilor europene. Dosarul a ajuns în instanță după șase ani, aceste probe puteau fi solicitate de acum cinci ani, sunt dezamăgită, sunt probe imposibil de administrat și care sunt neconcludente, cerute pentru a tergiversa dosarul și pentru a reclama ulterior că Cioacă trebuie pus în libertate deoarece a trecut ternenul rezonabil. De asemenea, mi s-a părut că azi, dar și în alte dăți procurorul a fost agresat verbal de către doamna avocat, iar instanța admite orice doamnei avocat și inculpatului, care au o atitudine necorespunzătoare și nu păstrează solemnitatea ședinței de judecată. Azi i-am pus câteva întrebări lui Cioacă la care nu a putut răspunde și s-a văzut pe fizionomia sa că acesta minte, cum este cazul că Elodia l-a agresat. Sunt minciuni, Elodia era o persoană mică de statură, era slăbuță, nu avea cum să-l agreseze pe Cioacă, acesta având o altă constituție. În concluzie, probele solicitate de doamna avocat astăzi sunt niște aberații”, a declarat avocata familiei Ghinescu, Crina Radu.
Pe lângă motivele de apel, avocata Maria Vasii a depus la Curtea de Apel Pitești o solicitare prin care cere revocarea măsurii de arestare preventivă a lui Cristian Cioacă, deoarece prelungirea stării de arest s-a făcut „în alt dosar decât cel de omor”.
„Detenția clientului meu este fără fundament legal în acest moment. Hotărârea a fost pronunțată într-un alt dosar, nu în cel de omor. Prelungirea stării de arest s-a făcut în alt dosar decât cel de omor”, a declarat avocata Maria Vasii.
Inculpatul a fost adus sub escortă de la Penitenciarul Colibași la Curtea de Apel Pitești, unde a fost programat primul termen al apelului formulat de toate părțile din dosar și a răspuns timp de cinci ore întrebărilor puse de judecător.
Completul 17 Apel din cadrul Secției Penale a Curții de Apel Pitești, care judecă dosarul, a admis solicitările avocatei lui Cioacă și a stabilit un nou termen în dosar pentru data de 30 septembrie, când vor fi citați pentru a doua oară o parte dintre martorii audiați de Tribunalul Argeș, dar și câțiva martori noi.
Cristian Cioacă a fost arestat preventiv în data de 5 decembrie 2012, fiind introdus în arestul Poliției București și transferat la Penitenciarul Colibași pe 30 ianuarie, fiind trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru omor calificat și profanare de morminte, el fiind acuzat că și-a ucis soția, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.
Cristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeș, pe 2 iulie, la 21 de ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute 22 de ani de detenție, iar sentința instanței de fond a fost atacată cu apel de toate părțile implicate, respectiv de inculpat, de mama și fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părți civile în dosar și de procurori.
Inculpatul a mai fost obligat, prin sentința Tribunalului Argeș, să plătească suma de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat și echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului său minor Patrick, în calitate de parte vătămată, iar familia Ghinescu, mama Elodiei, ar urma să primească daune morale de 100.000 de euro, în timp ce fratele Elodiei, Robert Ghinescu, va primi 50.000 de euro. Ulterior, pe 2 iulie, Tribunalul Argeș, a respins cererile părților civile Emilia și Robert Ghinescu de schimbare a încadrării juridice în omor deosebit de grav și cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive.