Curtea Supremă cere lămuriri la DNA referitoare la implicarea SRI în dosarul „Gala Bute”
„În spațiul public a apărut un protocol încheiat între SRI și PÎCCJ. Legat de acest dosar, a fost emis în 21 aprilie 2015 un comunicat în care este prezentată situația și, în final, se spune că procurorii au beneficiat de sprijin al SRI. Solicităm să emiteți adresa către DNA să ni se comunice dacă a existat un plan comun de acțiune, dacă a fost constituită echipă operativă comună și dacă DNA a comunicat operativ modul de valorificare a informațiilor sau sesizărilor de la SRI și dacă SRI a sprijinit efectuarea constatării tehnice. Invocăm aceste lucruri pentru a beneficia de dreptul la un proces echitabil și pentru a face apărări. Dacă veți încuviința, ne rezervăm dreptul de a solicita anularea acestui protocol. El este desecretizat, a fost denunțat, dar a produs efecte. Vrem să vedem dacă a produs efecte și în această cauză”, a solicitat Dan Lupașcu, avocatul lui Rudel Obreja, în instanță.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis această cerere.
Totodată, apărătorul a mai solicitat și analizarea protocolului încheiat între Serviciul Român de Informații și Înalta Curte de Casație și Justiție, încă secret.
„Adresăm solicitarea să permiteți accesul la aceste informații clasificate. Până se lămurește, dacă se declasifică. Apreciem că ne dă dreptul să luăm la cunoștință pentru a vedea dacă a influențat parcursul acestui dosar, unde îl privește pe Rudel Obreja”, a mai spus Dan Lupașcu.
Instanța a respins însă respectiva cerere.