Prima pagină » Știri » Cutremur de 3,8 grade pe Richter în Vrancea

Cutremur de 3,8 grade pe Richter în Vrancea

Cutremur de 3,8 grade pe Richter în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3,8 grade pe scara Richter s-a produs marți, la ora 10.16, în zona Vrancea.

Seismul s-a produs la o adâncime de 127 de kilometri și a avut intensitate II în zona epicentrală.

Orașe apropiate de epicentrul cutremurului sunt: Focșani (36 de kilometri ), Mărășești (43 de kilometri), Covasna (45 de kilometri), Râmnicu Sărat (46 de kilometri) și Târgu Secuiesc (55 de kilometri).

În 6 octombrie, în zona Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simțit și la București, dar și în nordul Bulgariei și în Republica Moldova.

În 15 octombrie, la ora 22.33, în Vrancea s-a produs un cutremur de 4,7 grade.

În 12 octombrie, tot în Vrancea s-au produs două cutremure cu magnitudinile de 3,5 grade și, respectiv, 3 grade pe scara Richter, iar în 13 octombrie, la ora 00.23 a avut loc un seism de 3 grade.

Anul acesta, în zona Vrancea s-au mai produs șase cutremure cu magnitudinea de cel puțin 4 grade, la 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) și 6 martie (4,2 grade).

Citește și