Prima pagină » Știri » Cutremur de 4,4 grade pe Richter în Vrancea

Cutremur de 4,4 grade pe Richter în Vrancea

Cutremur de 4,4 grade pe Richter în Vrancea
Un cutremur de 4,4 grade pe scara Richter a avut loc, duminică noaptea, în zona Vrancea.

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs luni, la ora 02.22, în zona Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul s-a produs la o adâncime de 106 kilometri și a avut intensitatea III pe scara Mercalli în zona epicentrală.

Orașele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt Focșani (39 de kilometri), Covasna (42 de kilometri), Mărășești (46 de kilometri), Râmnicu Sărat (48 de kilometri) și Târgu Secuiesc (52 de kilometri).

Un alt cutremur, cu magnitudinea de 3,2 grade s-a produs duminică, la ora 23.55, în zona seismică Vranccea, județul Buzău.

Tot duminică, la ora 20.29, în județul Călărași s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 2,5 grade pe scara Richter.
Cel mai mare cutremur ca magnitudine produs anul acesta în zona seismică Vrancea a avut 4,7 grade și a fost înregistrat în 23 ianuarie, fiind simțit și la București.

De la începutul anului, în zona seismică Vrancea au avut loc alte două cutremure cu magnitudini de peste 4 grade pe scara Richter: în 12 ianuarie, de 4,4 grade, și în 3 februarie, de 4,3 grade.

La 6 octombrie 2013, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simțit și la București, dar și în nordul Bulgariei și în Republica Moldova.

Anul trecut, în zona Vrancea s-au mai produs opt seisme cu magnitudinea de cel puțin 4 grade, la 21 noiembrie (4,4 grade), 15 octombrie (4,7 grade), 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) și 6 martie (4,2 grade).

Citește și