Cutremur de peste 7 grade în insula indoneziană Java

Publicat: 15 02. 2012, 10:06
Actualizat: 31 05. 2012, 13:45
Un cutremur cu magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter s-a produs miercuri în insula Java, a anunțat Agenția de meteorologie din Indonezia, printr-un mesaj telefonic, relatează Reuters.

Un cutremur cu magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter s-a produs miercuri în insula Java, a anunțat Agenția de meteorologie din Indonezia, printr-un mesaj telefonic, relatează Reuters.

Agenția nu a emis o avertizare de tsunami și nu a anunțat producerea unor pagube sau victime, deși cutremurul a provocat panică în rândul populației din insula Java.

Agenția indoneziană a precizat că seismul a avut magnitudinea de 7 grade, în timp ce Institutul american de geofizică a anunțat pe site-ul său Internet că aceasta a fost de 7,4 grade pe scara Richter.

Cutremurul s-a produs la 75 de kilometri nord-vest de Indramayu și la o adâncime de 286 de kilometri, a anunțat agenția.

Seismul a fost resimțit atât în capitala Jakarta, cât și în orașele învecinate Bandung și Yogyakarta, din centrul insulei Java.

Indonezia este afectată în mod frecvent de cutremure, fiind situată într-o zonă seismică extrem de activă, supranumită și Cercul de foc al Pacificului. (Mediafax)