Cutremur în România, duminică. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit
Un cutremur cu magnitudinea de 2,7 s-a produs duminică, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Mișcarea tectonică a avut loc la 127 kilometri adâncime.
Cutremur în România, duminică
Potrivit raportărilor oficiale, seismul a avut loc la ora 13.39 în județul Buzău.
Cutremurul a avut magnitudinea 2,7 și s-a produs la adâncimea de 127 kilometri.
Mișcarea tectonică s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 70 km NE de Ploiești, 74 km E de Brașov, 116 km V de Brăila, 119 km V de Galați, 120 km N de București, 125 km S de Bacău, 147 km NE de Pitești, 185 km N de Ruse, 189 km E de Sibiu și 205 km SV de Iași.
Seismul, al doilea în mai puțin de 12 ore
Un alt cutremur s-a produs pe 28 martie, la ora 05:55:15 (ora locală în România), în zona seismică Vrancea, potrivit anunțului făcut de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Și acesta fost unul de slabă intensitate, având magnitudinea de 2.3 grade, la adâncimea de 72 kilometri.
Când am putea avea un cutremur major în România
Directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, profesorul Mircea Radulian, anunță că un seism major poate loc avea în orice clipă în România, fiind imposibil pentru specialiști să ofere o dată aproximativă.
„Din punct de vedere al omului de știință, orice cutremur și alea mai mici, și cu atât mai mult cele mai mari, sunt extrem de prețioase. Nu ne dorim un cutremur pentru că știm ce înseamnă: distrugeri, pierderi de vieți omenești. Pe de alta parte, ca om de știință tu trebuie să fii foarte bine pregătit, să vânezi tot ce se întâmplă ca să ai date. Acestea sunt esențiale pentru ce măsuri vom lua în continuare. Orice studii și inclusiv predicția se bazează pe ce observăm noi”, a explicat profesorul Mircea Radulian.