CV Tudor despre retragerea Ordinului „Steaua României”: Răzbunarea e arma prostului
Președintele PRM Corneliu Vadim Tudor a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că, semnarea, de către Traian Băsescu, a decretului prin care îi retrage Ordinul Național „Steaua României” reprezintă o răzbunare și a avertizat că persoanele care i-au vrut răul au murit.
„Răzbunarea e arma prostului. Știam ce e în capul lui Traian Băsescu. Pe mine mă îngrijorează soarta lui, pentru că cine s-a luat de mine a murit, l-a bătut Dumnezeu” a precizat Vadim Tudor.
CV Tudor a mai spus că are distincții pe care Traian Băsescu nu o să i le poată retrage niciodată, cum este cea de membru al Academiei Papale din Roma.
Vadim Tudor a precizat că Ordinul Național „Steaua României” i-a fost acordată de Ion Iliescu și nu de Traian Băsescu, pentru meritele avute în dezbaterile naționale legate de aderarea României la UE.
Liderul PRM a criticat faptul că, în timp ce lui i se retrage decorația, „un văr al soției lui Traian Băsescu, Mihai Nicolaiciuc are, în continuare, «bine mersi» decorația”. (Mediafax)