CV-ul cu cod de bare, noua invenție la târgurile de joburi din Capitală

Publicat: 25 10. 2013, 21:09
Actualizat: 24 10. 2014, 20:59

Inginerii și economiștii au cele mai multe șanse să-și găsească un loc de muncă la Târgul Angajatorilor de TOP. Multe dintre companiile prezente oferă posturi pentru ingineri de sistem, ingineri specializați în mecanică, mecatronică sau robotică, economiști sau agenți de vânzări. Târgul aduce și o noutate: CV-ul cu cod de bare pe care îl printezi o singură dată și cu care poți aplica pentru mai multe job-uri.

„Noi căutăm absolvenți sau studenți care  să știe C++. Acum, doar luăm contact cu posibilii angajați, dar oricine poate aplica pe site-ul nostru”, spune Cristina Vișan, manager de resurse umane la Bitdefender.  Microsoft caută ingineri care să cunoască două limbi străine la nivel avansat. „Sunt aproximativ 30-40 de poziții deschise. Pentru studenți avem intershipuri plătite”, a spus Claudia Tucoianu. Procter&Gamble a venit la târg numai cu oferte pentru  începători  pe care să-i formeze.

Tinerii care au venit în prima zi a târgului sunt sceptici cu privire la succesul lor. „Ei spun că se vor uita pe toate CV-urile, dar rar te sună”, spune Andreea Vasile, economist cu trei ani de experință. Trei prieteni, proaspăt absolvenți de Politehnică, spun că ofertele în inginerie se reduc la informatică. „De trei ani am venit de fiecare dată la târg, dar de la an la an ofertele sunt tot mai slabe. Dacă n-ai pe cineva care să te susțină nu prea ai șanse să fii angajat”, spune Silviu, absolvent de Mecanică.

Deschis și sâmbătă, între orele 10 și 17, târgul reunește peste 90 de companii, ce oferă 3.300 de locuri de muncă în IT &C, inginerie, servicii, logistică, vânzări, domeniul financiar-bancar, marketing, producție, domeniul juridic, resurse umane, dar și turism. Jumătate dintre locurile oferite se adresează specialiștilor și tinerilor profesioniști. Pentru începători sunt peste 1.000 de oferte de muncă.

Cum se completează un CV BarCODE

Cei care vor să participe la târg se pot înscrie cu un singur CV la toate firmele la care vor să se angajeze. Pentru aceasta își vor crea un singur CV BarCODE pe site-ul hipo.ro, într-un sistem lansat în premieră de Angajatori de TOP. La fața locului, reprezentanții companiilor vor scana codul de bare înscris pe CV și astfel vor intra automat în baza de date.

Candidații trebuie să selecteze iconița de descărcare CV BarCODE pentru Angajatori de TOP și să printeze documentul într-un exemplar. CV-ul BarCODE va fi scanat de angajatori și va rămâne în baza de date, putând fi accesat și după târg.
Printre companiile prezente sunt: Intel, JTI, IBM, Dell, EY, Mondelez Romania, Rewe, Brainspotting, HP, BRD – Groupe Société Générale, Humangest Group, Genpact, Microsoft, BearingPoint, Accenture, IXIA, Bitdefender, McDonald”s. Lista completă a firmelor participante și detalii despre eveniment sunt disponibile pe www.hipo.ro.