Prima pagină » Știri » Dacia a finalizat negocierile cu sindicatul companiei pe tema majorărilor salariale. Cu cât cresc salariile

Dacia a finalizat negocierile cu sindicatul companiei pe tema majorărilor salariale. Cu cât cresc salariile

Dacia a finalizat negocierile cu sindicatul companiei pe tema majorărilor salariale. Cu cât cresc salariile
Dacia a finalizat negocierile cu sindicatul companiei pe tema majorărilor salariale

Pe lângă aceste creșteri salariale generale pentru cele două categorii, în aprilie ar urma să aibă loc o majorare individuală de 1,9% pentru personalul TESA – primul nivel de management și de 3% pentru TESA – middle management.

În plus, o primă de rezultat pentru 2014, în valoare de 1.410 lei, va fi plătită în luna mai, iar valoarea tichetelor cadou (pentru 8 martie și Crăciun) se va modifica la 70 de lei, a anunțat constructorul auto, într-un comunicat.

Sindicatul a declanșat la începutul săptămânii trecute conflictul de muncă la ITM Argeș, după ce a refuzat să accepte propunerile făcute de conducerea companiei.

Dacia a anunțat la 14 ianuarie că administrația poate face o nouă ofertă sindicatului dacă va exista „deschidere pentru negociere”, iar în cazul unei greve, „total nejustificată”, constructorul va decide împreună cu Renault măsurile care trebuie luate privind activitatea pe termen scurt sau proiectele viitoare.

Reprezentanții constructorului auto aminteau atunci că salariul mediu brut realizat anul trecut, la nivel de operatori, a fost de peste 4.300 lei (brut), mai mult decât dublul câștigului mediu la nivel național.

În urmă cu două săptămâni, reprezentanții constructorului auto au anunțat că încheierea unui Contract Colectiv de Muncă pe doi ani (2015-2016) ar permite garantarea unor volume de fabricație la un nivel ridicat pe următorii doi ani și, în consecință, menținerea celor trei schimburi.

Vânzările Dacia au crescut cu 19% anul trecut, la 511.000 de autovehicule, principala piață fiind în continuare Franța, cu aproape 105.893 de unități, în timp ce în România livrările au avansat tot cu 19%, la 29.625 de unități, echivalentul unei cote de piață de 31,2%.

„2014 va intra în istoria Dacia, deoarece am vândut peste 500.000 de unități. Dacia intră astfel, într-un grup foarte restrans al constructorilor care comercializează 500.000 de mașini pe an. Trecem peste jumătate de milion de mașini vândute, fiind printe cei mai dinamici din Europa. Este o sursă de mândrie importantă. Trandul angajat de Dacia este pozitiv, cu o creștere 19%, avans important față de 2013. Remarcăm creștere în multe țări, inclusiv în România”, a declarat luni, într-o conferință de presă, Jan Ptacek, director comercial Dacia.

Reprezentantul costructorului auto nu a menționat câte automobile Dacia au fost vândute din producția uzinei de la Mioveni și câte au provenit de la fabrica din Tanger (Maroc).

La Mioveni sunt fabricate modelele Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway, Duster și Renault Symbol. În Maroc sunt produse modelele Sandero, Sandero Stepway, Dacia Dokker, și Lodgy.

Cel mai vândut model a fost Sandero, cu 169.000 de unități, din care 80% în Europa Occidentală, iar din acesta vânzările de Sandero Stepway au o pondere de peste 50%.

Pe locul 2 ca vânzări se află Duster, cu 160.318 unități vândute, lideri fiind piețele din România, Franța și Spania. Dacia a vândut, de asemenea, 100.000 de modele Logan, cel mai multe în România, dar și alte țări din Europa de Est.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit