Dacian Cioloș are discuții la Guvern pe proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2016
Premierul desemnat Dacian Cioloș a ajuns în jurul orei 11:00 la sediul Guvernului, unde se aflau deja prim-ministrul interimar Sorin Cîmpeanu, ministrul Fondurilor Europene Marius Nica și ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici.
Discuțiile s-au concentrat pe Legea bugetului de stat pe anul 2016, astfel ca până la sfârșitul lunii noiembrie să existe un proiect în acest sens.
După aproximativ 30 de minute, premierul interimar, ministrul Finanțelor și cel al Fondurilor Europene au părăsit Palatul Victoria, la Guvern rămânând premierul desemnat Dacian Cioloș, acesta având un birou pus la dispoziție pentru a-și desfășura activitatea.
Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2016 va fi finalizat vineri de către Ministerul Finanțelor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale, însă acesta nu va fi făcut public, ci depus la Guvern pentru a fi consultat de noul Cabinet.
Potrivit unor surse oficiale, proiectul de buget este aproape finalizat, urmând ca Ministerul Finanțelor să îl avizeze vineri.
Bugetul pe anul viitor, în varianta concepută de ministrul demisionar Eugen Teodorovici, prevedere creșteri pentru domeniile Educației și Sănătății, potrivit surselor citate, dar și sume de aproximativ 3 miliarde de lei pentru proiectele Programului Național de Dezvoltare Locală. Aproximativ 13 miliarde de lei sunt prevăzuți pentru finalizare unor proiecte, în jur de 4500, începute în anii 2007-2008.