Prima pagină » Știri » Dan Diaconescu a fost audiat la DNA în dosarul privind licitația pentru privatizarea Oltchim

Dan Diaconescu a fost audiat la DNA în dosarul privind licitația pentru privatizarea Oltchim

Dan Diaconescu a fost audiat la DNA în dosarul privind licitația pentru privatizarea Oltchim
Dan Diaconescu a dat, luni, o declarație la DNA despre participarea sa la licitația pentru privatizarea Oltchim, în dosarul deschis în urma sesizării Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, care îl acuză pe patronul OTV de înșelăciune.

Avocatul Daniel Fenechiu a declarat pentru MEDIAFAX că Dan Diaconescu a dat o declarație „amplă” în fața procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în care a prezentat detaliile din procedura de privatizare a combinatului Oltchim.

Dan Diaconescu s-a referit tot ce s-a întâmplat la licitație, arătând în detaliu momentele care au dus la nefinalizarea procedurii de privatizare a Oltchim, a mai spus avocatul. Fenechiu a precizat că Dan Diaconescu le-a spus procurorilor care este punctul său de vedere față de acuzațiile formulate de OPSPI la adresa lui, respectiv că ar fi înșelat autoritățile statului și că ar fi modificat unele documente, povestind totodată cum a ajuns la decizia de se participa la procedura de privatizare a combinatului Oltchim.

Avocatul a mai arătat că, odată dată declarația de către clientul său, rămâne la latitudinea procurorului de caz să decidă ce face în continuare cu acest dosar. Potrivit lui Fenechiu, anchetatorii pot solicita documentație suplimentară, iar la final, după studierea întregului probatoriu, trebuie să dispună o soluție în acest dosar deschis la sesizarea OPSPI.

Dan Diaconescu a fost și în 5 noiembrie la DNA, pentru a da explicații cu privire la licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat, deși nu a dovedit că deține această sumă.

Diaconescu declara atunci că a aflat conținut plângerii formulate împotriva sa legate de licitarea acțiunilor Oltchim și că va reveni în fața procurorilor după ce reclamația sa de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție se va conexa cu cea a lui Remus Vulpescu de la DNA.

În 22 octombrie, fostul șef al Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) Remus Vulpescu a dat o declarație în fața procurorilor anticorupție în legătură cu eșecul privatizării Oltchim, arătând că, atunci când a apărut oferta lui Dan Diaconescu, statul era în proceduri de aducere de fonduri pentru plata angajaților și repornirea unității.

Întrebat care este paguba produsă prin neprivatizarea Oltchim și în ce constă ea, Vulpescu susținea că aceasta se ridică la aproximativ 200-300 milioane de lei, respectiv suma pachetului de acțiuni.

În legătură cu natura pagubei, Vulpescu arăta că, în acest caz, nu este vorba despre o pagubă neapărat materială, ci de un grav dezechilibru adus instituțiilor statului.

Vulpescu mai spunea că în cazul în care nu exista o ofertă de privatizare, combinatul Oltchim ar fi fost repornit mult mai repede.

În 3 octombrie, Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) a sesizat Parchetul în privința săvârșirii de către Dan Diaconescu, patronul OTV, a infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prin inducerea în eroare și pentru dobândirea fără drept a calității de adjudecatar al Oltchim.

Potrivit sesizării, Dan Diaconescu a indus în eroare statul român și opinia publică atunci când a spus că deține suma de aproximativ 200 de milioane de lei necesară pentru cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni deținut la Oltchim de Ministerul Economiei – OPSPI.

Dan Diaconescu a fost declarat câștigător, la sfârșitul lunii septembrie, al licitației pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat.

Contractul de preluare a acțiunilor nu a fost semnat întrucât Dan Diaconescu nu a prezentat OPSPI dovezi că deține suma pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.

„Intenția numitului Diaconescu Cristian-Dan, de a deturna procedura de privatizare prin înșelăciune publică și uz de fals, în scopul de a obține notorietate și, eventual, în alte scopuri care urmează a fi stabilite de autorități, nu era previzibilă și nu a putut fi constatată oficial înaintea zilei de 1 octombrie, când activitatea infracționala a numitului Diaconescu Cristian Dan a și fost stopată”, preciza Ministerului Economiei într-un comunicat de presă.

De asemenea, în comunicat se mai arată că Diaconescu a săvârșit deliberat activitatea infracțională, care „prezintă elemente transfrontaliere”, acțiune prin care a perturbat „deosebit de grav” activitatea Oltchim și a OPSPI.

În sesizare se mai arată că patronul OTV a utilizat înscrisuri false pe care le-a întocmit sau obținut de la terțe persoane.

Ministerul Economiei a precizat că procedura de licitație privind vânzarea acțiunilor statului la Oltchim a fost organizată fără încălcarea vreunei dispoziții legale și a fost destinată să stimuleze participarea unor investitori români sau străini care, împreună cu Guvernul, să asigure redresarea combinatului chimic și soluționarea urgentă a problemelor sociale generate de „ruinarea Olchim prin administrarea defectuoasă din ultimii ani”.

În 5 octombrie, Dan Diaconescu a depus la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție o plângere penală la adresa lui Victor Ponta și a lui Remus Vulpescu.

Întrebat care sunt acuzațiile pe care le aduce premierului Victor Ponta, Diaconescu spunea că, în primul rând, „este vorba de șantaj și amenințare”.

Totodată, în 10 noiembrie, Dan Diaconescu a depus la Tribunalul București o cerere de chemare în judecată a Ministerului Economiei și OPSPI, prin care solicită anularea deciziei de excludere din calitatea de adjudecatar al pachetului majoritar de acțiuni deținut de stat la Oltchim. Tribunalul București va lua în discuție în 8 ianuarie 2013 cererea lui Dan Diaconescu.

Ministerul Economiei deține 54,8% din acțiunile combinatului chimic. În acționariat se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) și fondul de investiții Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deține prin Nachbar Services 14,02% din titluri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!