Dan Nica le-a declarat judecătorilor că a semnat 15.000 de certificate de atestare a drepturilor de proprietate, inclusiv pentru terenul Poștei
Fostul ministru Dan Nica a declarat marți, la ICCJ, că a semnat aproape 15.000 de certificate de atestare a drepturilor de proprietate, printre care și cele privind terenul din Calea Victoriei al Poștei Române, instituție care, altfel, revendica sediul CEC sau al Muzeului de Național de Istorie.
Fostul ministru al telecomunicațiilor în 2001-2002, Dan Nica, a venit, marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), pentru a fi audiat ca martor în dosarul Poșta Română. Audierea a avut loc în ședință publică, după ce judecătorii au respins cererea fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu de a declara ședința secretă.
Nica a arătat, în fața judecătorilor, că în mandatul său de ministru al telecomunicațiilor a eliberat aproximativ 15.000 de certificate de atestare a drepturilor de proprietate, pentru toate terenurile deținute de societățile din subordinea Ministerului de Telecomunicații și Tehnologie a Informației (MCTI).
Fostul demnitar a declarat că este „foarte posibil, probabil” să fi semnat și certificatele privind două terenuri de la adresa Calea Victoriei 133-135, în suprafețe de 12.918, respectiv 8.218 metri pătrați.
Nica a precizat că a semnat aceste certificate în baza amplei documentații întocmite și în urma concluziilor comisiilor de specialitate special numite pentru aceste desemnate prin ordinul ministrului.
Fostul ministru le-a mai spus judecătorilor că, „nefiind jurist”, nu poate exprima puncte de vedere privitoare la natura juridică a terenurilor din Calea Victoriei 133-135 și nici dacă, prin certificatele eliberate pentru acestea, s-a realizat trecerea suprafețelor din domeniul public în cel privat al statului.
Dan Nica a adăugat că, din cele știute de el, primul teren a fost dat pentru ca Poșta Română să nu revendice clădirea CEC sau pe cea a Muzeului Național de Istorie (MNI) și că „eliberarea celor două certificate de atestare a drepturilor de proprietate s-a realizat pentru că exista un litigiu între Ministerul Culturii și MCTI – Poșta Română privind suprafața de 12.000 de metri pătrați, ulterior fiind eliberat al doilea certificat, pentru suprafața de peste 8.000 de metri pătrați”.
Instanța va relua dezbaterile în acest proces în 8 iunie.
În acest dosar sunt judecați fostul directorul general al Companiei Naționale Poșta Română (CNPR), Mihai Toader Dan, care era și președinte al Consiliului de Administrație, Andrei Marinescu, directorul executiv al Direcției de Dezvoltare Strategică al CNPR, și Emanoil Lepădatu, directorul economic executiv al CNPR.
Totodată, fostul ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației Zsolt Nagy și fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu sunt judecați pentru că au avizat proiectul de Hotărâre a Guvernului numărul 337 din 25 aprilie 2007 privind terenul din Calea Victoriei 133-135 din Capitală.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în perioada anilor 2005 – 2007, printr-un șir de acte nelegale, reprezentanții Poștei ar fi contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a Statului Român în proprietatea privată a SC Imopost Developments SA, demers în care au fost implicați și doi membri ai Guvernului, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a „clarifica” situația juridică a terenului și a favoriza astfel societatea.
Procurorul de caz recunoaște, în rechizitoriul prin care au fost trimiși în judecată cei doi foști miniștri, că din probe nu rezultă că aceștia au cunoscut faptul că imobilul a fost subevaluat cu ocazia aducerii ca aport la capitalul social al SC Imopost Developments SA, în mod indirect, ca efect al avizării HG 377/2007, asigurându-se și beneficiile rezultate în urma subevaluării imobilului din Calea Victoriei.