Dan Vlaicu, fost președinte ANPC, este noul vicepreședinte al AEP
Președintele interimar, Crin Antonescu, l-a numit, vineri, în funcția de vicepreședinte al AEP pe Dan Vlaicu, fost președinte al ANPC, pentru un mandat de opt ani.Dan Vlaicu a fost președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, în perioada guvernării Tăriceanu.
Autoritatea Electorală Permanentă este condusă de un președinte, cu rang de ministru, numit de Camera Deputaților și Senat în ședință comună. Președintele este ajutat de doi vicepreședinți, cu rang de secretar de stat, unul numit de președintele României, iar celălalt de primul-ministru.
În luna martie Parlamentul a validat-o în funcție pe Ana Maria Pătru, susținută de PDL, pentru postul de președinte AEP, aceasta lăsând vacant un post de vicepreședinte al Autorității.