Prima pagină » Știri » Dan Voiculescu vrea recalcularea zilelor de detenție pe baza recursului compensatoriu

Dan Voiculescu vrea recalcularea zilelor de detenție pe baza recursului compensatoriu

Dan Voiculescu vrea recalcularea zilelor de detenție pe baza recursului compensatoriu
Detalii pe gândul

Avocatul fostului senator Dan Voiculescu a cerut, joi, magistraților Judecătoriei Sectorului 5, recalcularea pedepsei executate de către clientul său, având în vedere că, în opinia sa, ar trebui să i se aplice beneficiile recursului compensatoriu dat fiind faptul că și acesta a ispășit o pedeapsă în condiții improprii. Potrivit apărării lui Dan Voiculescu, legiuitorul nu a avut în vedere și persoanele eliberate, de aceea, a decis să se invoce în instanță și excepția de neconstituționalitate cu privire la această chestiune.

În replică, procurorul de ședință a subliniat că această cerere se poate admite numai în cazul în care, ipotetic, s-ar dispune revocarea liberării condiționate, iar Dan Voiculescu ar fi reîncarcerat.

Avocatul lui Dan Voiculescu, Toni Neacșu, a punctat, la ieșirea din sala de judecată, că potrivit calculelor sale, clientul său a petrecut mai multe zile în închisoare.

„S-a dat legea recursului compensatoriu și problema care se pune este dacă se aplică doar celor care în momentul respectiv se află în penitenciar sau și celor care au ieșit sub o formă sau alta. Ei susțin că se aplică doar celor pe care legea îi prinde efectiv în penitenciar. Noi susținem că și ceilalți au executat în aceleași condiții și ca atare ar trebui să li se aplice. Când spunem să li se aplice, să le recunoască un beneficiu legal, constând în considerarea ca executată a unei perioade mai mari. Nu are niciun alt efect, decât că recunoști că 300 de zile, cât a stat el – să spunem – a stat 400 de zile, pentru că îi pui în plus, în sensul acesta. Acum e o diferență între ceea ce a vrut ministrul Justiției să facă atunci când a făcut legea asta 169 și ce a ieșit pe hârtie. Exact aspectul acesta încercăm să aducem în fața instanței să lămurească”, a explicat avocatul Toni Neacșu, la ieșirea din sala de judecată.

Acesta a mai subliniat că Dan Voiculescu nu urmărește, prin acest demers, un beneficiu practic, ci doar o recunoaștere juridică.

„Nu e niciun beneficiu, decât că i s-ar recunoaște că a executat efectiv… practic, i se recunosc condițiile de detenție din perioada respectivă. Dacă era acolo, i s-ar fi recunoscut condițiile, însă dacă a ieșit, nu i le mai recunoaște statul român. Atâta tot. Nu are nicio legătură cu condițiile liberării condiționate, are legătură cu ce consideră statul român că s-a executat. Potrivit legii, așa cum o interpretăm noi, a stat mai mult, iar statul – prin ANP – spune că a stat mai puțin. Eu spun că legea spune că el a stat acolo o perioadă mai mare. Problema e la lege. De aceea am vrut să ajungă excepția la Curtea Constituțională, pentru că singura șansă ca această lege să fie îndreptată iar noi ulteior să nu primim altă palmă de la CEDO, când o să ne spună: „Faceți discriminări. Până la urmă, într-un fel sau altul, trebuie să recunoașteți perioada executată în condiții mizere tuturor”. În momentul de față, Curtea Constituțională este singura care poate să spună: „Trebuie aplicată legea și unora și altora”. În ce privește efectele practice, nu sunt. E o recunoaștere juridică”, a mai spus avocatul.

Potrivit Legii recursului compensatoriu, la 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, deținutul are beneficiul unui număr de șase zile care se consideră efectiv executate. Tribunalul București a decis, în luna iulie 2017, eliberarea condiționată, a lui Dan Voiculescu, după ce a executat aproape o treime din pedeapsa de 10 ani de închisoare, primită, în 2014, în dosarul „ICA”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?