Prima pagină » Știri » Dana Gîrbovan: Valorile pe care le împărtășesc ar fi contrare celor împărtășite de președinte

Dana Gîrbovan: Valorile pe care le împărtășesc ar fi contrare celor împărtășite de președinte

Judecătorul Dana Gîrbovan a declarat, la „Marius Tucă Show", că a fost refuzată de președintele României pentru funcția de ministru al Justiției deoarece, în viziunea șefului statului, valorile constituționale pe care le împărtățește magistratul sunt contrare celor împărtășite de Iohannis.

„În afară de ce a comunicat domnul președinte în comunicatul de presă public, nu a existat o altă motivare, deși este obligatoriu în cazul remanierii de a se da act scris în care să se dea motivele că propunerea pentrru un minister nu corespunde portofoliului respectiv. (…) Câtă vreme președintele și-a asumat respingerea individuală a fiecărui membru aștept motivele pentru care nu corespund. Nu este cazul, deocamdată, rămâne doar opinia domniei sale. A exprimat, într-un mod foarte tranșant, aceea că valorile constituționale, democratice, pe care eu le impărtășeasc ar fi contrare celor împărtășite de președinte și o parte din cetățenii României”, a declarat Dana Gîrbovan la Marius Tucă Show.

Judecătorul a mai menționat că așteaptă motivele pentru care a fost refuzată, pentru a răspunde fiecărui punct în parte.

 

Citește și