Dana Marijuana cere să fie ELIBERATĂ din arest. Artista află azi decizia magistraților
This browser does not support the video element.
Daniela Elena Coteanu, cunoscută cu numele de scenă Dana Marijuana, a ajuns marți la Curtea de Apel Constanța, pentru contesta decizia magistraților de la Tribunalul Constanța, dată săptămâna trecută. Aceasta solicită să fie judecată în stare de libertate.
Daniela Coteanu, cunoscută cu numele de scenă Dana Marijuana, se află în arest, după ce în luna august a fost depistată pozitiv pentru consum de droguri la volan, în timp ce conducea pe un drum din 2 Mai. Alături de ea, se mai aflau alți doi bărbați, și ei aflați sub influența substanțelor interzise. De asemenea, în autoturism a fost găsită și o pungă ce conținea droguri sub formă de pastile.
Pe 22 şi 23 august, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea celor trei persoane, pentru 24 de ore, suspecţii fiind prezentaţi judecătorilor Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Azi, Dana Coteanu a cerut în fața magistraților de la Curtea de Apel Constanța să fie judecată în libertate.
Dana Coteanu a decis să se mute în Vama Veche cu fiica cea mică
În urmă cu doi ani, artista a decis să se mute în Vama Veche, din cauza traiului mult prea scump din Capitală.
Dana Marijuana are doi copii, o fiică adolescentă și o fetiță care este în clasele primare. Fata cea mare a Danei Coteanu locuiește la București, alături de tatăl ei, iar cea mică împreună cu mama la Vama Veche, într-o casă tip container.
Citește și:
Dana Marijuana a fost testată pozitiv la DROGTEST la un control de rutină în trafic, în 2 Mai