Dăncilă a discutat cu președintele Comisiei Europene despre viitorul comisar european al României

Dăncilă a discutat cu președintele Comisiei Europene despre viitorul comisar european al României
Publicat: 20/08/2019, 12:38

„Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut astăzi, la Bruxelles, o întrevedere cu președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în continuarea dialogului pe care premierul român și oficialul european l-au inițiat în cadrul unei convorbiri telefonice pe care au avut-o la 29 iulie a.c.. (…) În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte legate de viitorul comisar european din partea României, inclusiv în ceea ce privește conturarea portofoliului alocat țării noastre în cadrul Comisiei Europene. Cei doi înalți oficiali au convenit să continue dialogul în perioada următoare”, a transmis Executivul, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

În cadrul întrevederii, premierul Viorica Dăncilă „i-a transmis felicitări oficialului european pentru nominalizarea la conducerea viitoarei Comisii Europene și a asigurat de întregul său sprijin în eforturile Comisiei Europene de consolidare a proiectului european și de a răspunde provocărilor actuale”.

Totodată, Ursula von der Leyen i-a mulțumit Vioricăi Dăncilă „pentru rezultatele excepționale obținute de România în exercitarea mandatului Președinției Consiliului Uniunii Europene”.

Un alt subiect a vizat implementarea Agendei Strategice a UE.

„Cei doi oficiali au avut o discuție amplă cu privire la prioritățile viitoarei Comisii Europene și implementarea Agendei Strategice a UE (2019-2024). În context, prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat obiectivele României pentru perioada suprapusă mandatului noii Comisii Europene, în domenii legate de asigurarea securității energetice, sectorul digital, schimbările climatice, rolul UE în plan global”, se mai arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.

Ultima discuție pe care Viorica Dăncilă o avusese cu Ursula von der Leyen a fost pe 29 iulie, când premierul i-a transmis președintelui ales al Comisiei Europene că România dorește, în cadrul Colegiului Comisarilor, un portofoliu consistent care să reflecte expertiza țării noastre.

Șeful Executivului a precizat că România va trimite două propuneri pentru funcția de comisar european, „una de comisar femeie și una de comisar bărbat”.

Surse politice au declarat pentru MEDIAFAX că propunerile Guvernului pentru funcția de comisar european sunt europarlamentarii PSD Dan Nica și Rovana Plumb.

Rovana Plumb și Dan Nica au fost aleși europarlamentari pe listele PSD. Ei fac parte din formațiunea politică europeană a Socialiștilor și Democraților, a doua ca reprezentare în Parlamentul European.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...