Dăncilă: „Au început lucrările la autostradă în Moldova”, drumul Craiova-Pitești, în fază avansată

Publicat: 18 03. 2019, 10:58

 

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că înțelege supărarea oamenilor, care reclamă ritmul în care s-a lucrat în infrastructura rutieră și de cale ferată.

Premierul a precizat că săptămâna trecută au început lucrările la primii kilometri de autostradă din Moldova, iar în privința drumului expres Craiova – Pitești, Dăncilă a spus că acesta este deja în fază avansată.

„Va avea o lungime de peste 121 km, are o valoare totală estimată de aproape 5 miliarde de lei, inclusiv TVA, iar pentru o realizare cât mai eficientă, obiectivul a fost împărțit în 4 tronsoane. Contractele pentru proiectarea și execuția celor 4 tronsoane au fost scose la licitație în anul 2017, iar contractele pentru tronsoanele 1 și 2, au fost semnate deja în decembrie 2018. Practic, anul acesta tronsoanele 1 și 2, în lungime de 57,55 km și cu o valoare însumată de peste 2 miliarde de lei cu TVA, au intrat în linie dreaptă, aflându-se în faza de proiectare. Trebuie să precizez că licitațiile pentru tronsoanele 3 și 4 au fost anulate în instanță. În acest moment, documentația necesară acestor tronsoane se află în procedura de reactualizare pentru a putea fi lansată din nou la licitație anul acesta”, a spus Dăncilă, la Craiova.

Premierul a mai spus că este în desfășurare Programul de modernizare a liniei de cale ferată pe secțiunea Arad – Caransebeș – Craiova – Calafat și Craiova – București – Constanța Port, care va ajuta la creșterea capacității de transport, reducerea timpilor de parcurs și eliminarea restricțiilor de viteză.

„Nu în ultimul rând, Guvernul a aprobat de curând Proiectul pentru București-Craiova- Drobeta-Lugoj cu bifurcație și spre Calafat dinspre Craiova care va fi realizat în Parteneriat Public Privat. În aprilie o să fie gata studiul de fundamentare pentru a putea fi scos la licitație. Proiectul Pitesti-Sibiu, la fel de așteptat se află în stadiu destul de avansat. Proiectare și execuție Secțiunea 1 Sibiu – Boița – procesul de evaluare a ofertelor a fost finalizat. A fost anunțat câștigătorul. Astăzi (luni – n.r.) expiră perioada de contestații și dacă totul este în regulă, până la sfârșitul săptămânii putem semna contractul. De asemenea, procesul de evaluare a ofertelor a fost finalizat și pentru proiectarea și execuția Secțiunii 5 Curtea de Argeș – Pitești”, a mai spus Viorica Dăncilă.

În ceea ce privește secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș a autostrăzii Sibiu – Pitești, documentația de atribuire în vederea lansării procedurii de achiziție publică a fost finalizată și transmisă spre publicare la ANAP în luna ianuarie 2019, potrivit primului ministru, însă secțiunile 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu- Pitești sunt blocate din cauza contestației împotriva Acordului de Mediu obținut în decembrie 2018.

La Craiova are loc, luni, Forumul Industriei Auto 2019. La evenimentul care se desfășoară la Centrul Multifuncțional participa comisarul european pentru Piața Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri Elzbieta Bienkowska. Reuniunea este prezidată de premierul Viorica Dăncilă și participă mai mulți membri ai Guvernului României.