Prima pagină » Știri » Dăncilă, după adoptarea ordonanței despre ridesharing : Urmează să stabilim formula optimă de funcționare

Dăncilă, după adoptarea ordonanței despre ridesharing : Urmează să stabilim formula optimă de funcționare

Dăncilă, după adoptarea ordonanței despre ridesharing : Urmează să stabilim formula optimă de funcționare
Premierul Viorica Dăncilă scrie pe Facebook, după adoptarea ordonanței privind funcționarea ridesharing, că urmează, după un proces de consultare publică, să găsească formula optimă pentru funcționare.

„Activitatea serviciilor de ride-sharing, precum cele prestate de Uber, Bolt sau Clever, este obligatoriu să intre în legalitate, în spiritul eliminării discriminării și încurajării concurenței loiale. Am adoptat ieri proiectul de act normativ privind reglementarea acestor servicii și urmează să stabilim, după un proces de consultare publică cu toți cei interesați și parcurgerea etapelor legale și procedurale, formula optimă de funcționare. Relația dintre cerere și ofertă trebuie să fie una corectă, care să ducă la servicii de calitate și să asigure transportul pasagerilor în condiții de siguranță, așa cum este normal”, a scris Viorica Dăncilă, pe Facebook.

După ce a primit ultimul aviz din partea Consiliului Economic și Social (CES), ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a susținut, marți, că românii au acum posibilitatea de a decide cu cine vor să călătorească, cele două domenii de transport fiind capabile să concureze în termeni de egali.

Răzvan Cuc a explicat că „Ordonanța de Urgență are în vedere definirea activităților de transport alternativ, a modului de efectuare a acestuia și a tuturor actorilor implicați, modalitatea de reglementare a platformelor digitale și a tuturor operatorilor de transport alternativ, modalitatea de fiscalizare a veniturilor obținute în urma acestor activități, atât de conducătorii auto cât și de operatori, cât și stabilirea obligațiilor ce trebuie stabilite de platforme sau de conducătorii auto”.

 

Citește și