„Am văzut astăzi (luni-n.r) declarația pe care a făcut-o Klaus Iohannis conform căreia PSD-iștii nu pot fi reeducați pentru că nu sunt educați. Eu vreau să îi spun un lucru: că a jignit două milioane de cetățeni. Nu putem vorbi despre reeducare sau educare și cred că nu primim lecții de la președintele României în modul acesta. Președintele României nu are voie să jignească, trebuie să fie un model. Cred că președintele trebuie să fie un model în ceea ce privește comportamentul și respectul, pe care trebuie să îl acorde fiecărui cetățean”, a declarat Viorica Dăncilă, la TVR.
Liderul PSD a afirmat că încă are dorința de a participa la o dezbatere cu prezidențiabilul PNL Klaus Iohannis.
„Eu am deschidere, este o datorie pe care o avem atât eu, cât și Klaus Iohannis în față cetățenilor. Este un act de normalitate. Acest act arată respectul pe care îl avem pentru cetățenii români. În niciun caz România normală nu este România pe care o vrea Klaus Iohannis.Așa este corect pentru români în primul rând. Am elimina toate aceste articole din presă străină în care toți se amuză că președintele României se ascunde de această dezbatere. E important că românii să își facă o impresie. Dacă ei cred că sunt nepregătită atunci această dezbatere ar fi un punct forțe pentru Klaus Iohannis. Puteam fiecare dintre noi să arătăm ce am făcut în mandat. Așa este normal”, a adăugat Dăncilă.
Întrebată dacă se va duce marți la dezbaterea organizată de Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă a susținut că PSD analizează această variantă.
„Îi văd așa de speriați, încât nu știu ce să zic. Am văzut astăzi numai pentru faptul că aș putea merge acolo, au venit purtătorii de mesaje ai domnului Iohannis și au jignit, au venit cu un atac. E ceva care cred că nu a fost întâlnit în România de la Revoluție încoace. Vom analiză. Luăm în calcul ambele variante”, a conchis Dăncilă.
Klaus Iohannis a afirmat, luni, în contextul în care PSD a ironizat numele șefului statului, că social-democrații nu au beneficiat de primii ani de educație. Totodată, președintele susține că nu poate participa la o dezbatere cu Viorica Dăncilă, deoarece a reprezentat „un guvern nedemocratic”.
„A pus pe unii din echipa de acolo de la PSD să spună lucruri foarte ciudate, cum că eu mi-aș dori să adun PSD-iștii undeva pentru reeducare. Asta nu este treaba mea și nu am de gând să fac. Și ca să reeduci pe cineva, prima dată trebuia să fie educat. De la persoane care mă atacă cu mizerii xenofobe nu pot să presupun că au beneficiat de prima etapă esențială de educație”, a spus Klaus Iohannis, la Ploiești.