Premierul Viorica Dăncilă a jucat un meci de ping-pong cu ministrul Finanțelor, la tabăra de la Sulina, iar când Teodorovici a ratat o minge, Dăncilă a spus, râzând, cu paleta în mână: „Vă anunț prima remaniere”.
Anterior, Eugen Teodorovici le-a spus copiilor că an de an venea la Slulina, în tabără, când era copil, iar când a încercat să îi povestească, sâmbătă, premierului Vioroca Dăncilă despre acest lucru, primul-ministru i-a replicat că ea înota aici, când când era copil.
„Încercam să îi povestesc doamnei prim-ministru despre Sulina, cum eu, acum mulți ani de zile, veneam an de an la această tabără, în zonă, pescuiam, mâncam ce găteau localnicii, ciorba de pește cu apă de Dunăre are cel mai bun gust. Doamna premier mi-a spus:
Peste 3.000 de elevi și tineri români din țările aflate în jurul granițelor și Balcani, precum și din diaspora participă la cea de-a XI-a ediție a taberei ARC, la Centrul de Agrement din Sulina, județul Tulcea și Oglinzi, județul Neamț, precum și Căprioara, județul Hunedoara.
Activitățile organizate în cadrul Programului se vor axa pe dezvoltarea abilităților de comunicare în limba română, pe informarea participanților asupra istoriei românilor și aprofundarea cunoștințelor de cultură și civilizație românească.