Danemarca a renunțat aproape în totalitate la măștile de protecție
Țara nordică a mai făcut, luni, un pas spre relaxarea totală a restricțiilor COVID, pe măsură ce numărul de infectări a continuat să scadă, iar campania de vaccinare a avansat, scrie Thelocal.dk.
Danemarca a relaxat de luni aproape complet regulile privind purtarea măștii de protecție, aceasta fiind de acum obligatorie doar în mijloacele de transport public.
Danemarca, fără măști de la 1 septembrie
Obligativitatea purtării măştilor sanitare va fi complet eliminată până la 1 septembrie.
Tot de luni, pașaportul COVID, coronapas-ul, cum este numit în Danemarca, a început să fie eliminat, în mod gradual.
Deocamdată, acest certificat nu mai este necesar pentru accesul în bibliotecile publice. El va deveni complet inutil începând cu 1 octombrie.
Alte relaxări vizează educația. Începând de luni, grădinițele, școlile primare și cluburile after-school s-au întors la programul normal.
Apoi, începând cu 1 iulie, restaurantele vor putea funcționa fără a respecta actualele reguli de distanțare.
Restricţiile antiepidemice, eliminate gradual începând din primăvara anului 2021
Restricţiile antiepidemice din această ţară au fost eliminate gradual începând din primăvara anului 2021 şi aproape toate spaţiile publice au fost redeschise, cu excepţia cluburilor de noapte, care îşi vor relua activitatea în septembrie.
Numărul noilor infectări cauzate de virusul SARS-CoV-2 a crescut uşor după relaxarea restricţiilor, însă această creştere nu a fost una dramatică.
În ultimele zile, rata de incidenţă a infectărilor a scăzut din nou, doar 315 cazuri noi fiind înregistrate duminică – cel mai scăzut număr raportat după luna februarie. Totuşi, mai puţine persoane au fost testate duminică.
Potrivit celor mai recente cifre comunicate de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), Danemarca a avut o rată de incidenţă de 215 infecţii la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni, cea mai ridicată din spaţiul economic european.
În acest timp, campania de vaccinare a continuat într-un ritm rapid, Danemarca fiind una dintre cele mai avansate țări europene, la acest capitol.
Potrivit ultimelor date, danezii au administrat 72,7 doze de vaccin la suta de locuitori. Prin comparație, România a administrat doar 44,2 doze la suta de locuitori.