Prima pagină » Știri » Danemarca: Nu vrem să fim destinația finală pentru mii de azilanți

Danemarca: Nu vrem să fim destinația finală pentru mii de azilanți

Danemarca: Nu vrem să fim destinația finală pentru mii de azilanți
Guvernul de la Copenhaga are în vedere introducerea unor controale de identitate asupra persoanelor care pătrund pe teritoriul Danemarcei cu mijloace de transport în comun, a declarat, miercuri, ministrul danez al Migrației, de citat de DPA în pagina online.

„Nu dorim să fim destinația finală pentru mii de solicitanți de azil”, a declarat ministrul danez al Migrației, Inger Stojberg (foto), în urma unor discuții pe care le-a avut la Bruxelles cu oficiali suedezi și germani.

„Monitorizăm situația oră de oră, și, dacă va fi necesar, vom trage la răspundere transportatorii”, a spus ea despre planul de a impune controale asupra pasagerilor care călătoresc spre Danemarca.

Însă secretarul de stat din Ministerul german de Interne, Ole Schroeder, a spus că autoritățile daneze nu plănuiesc să introducă această măsură în prezent.

Extinderea controalelor de intentitate asupra persoanelor care călătoresc cu transportul în masă s-ar adăuga la controalele care se efectuează deja asupra vehiculelor individuale și la punctele de trecere a frontierei.

Luni, Suedia a anunțat intrarea în vigoare a unui sistem privind controale de identificare a persoanelor care intră în țară din Danemarca, într-o încercare de a limita numărul de imigranți din țară. Câteva ore mai târziu, autoritățile de la Copenhaga au introdus controale temporare la frontiera cu Germania.

Germania și Suedia se numără printre cele mai comune destinații pentru oamenii care ajung în Uniunea Europeană, statul danez fiind, de asemenea, sub presiune.

Autor

Citește și