Daniel Constantin anunță investiții de sute de milioane euro în rețeaua de irigații
„De miercuri vor fi disponibile aplicațiile care se pot depune pe site-urile Agenției pentru Investiții Rurale. Una dintre măsuri este cea care furnizează sprijin pentru activități neagricole în zonele rurale, cu o alocare de 44 de milioane de euro, măsură care se referă la investițiile noi care se pot face în agricultură și care pot aduce celor interesați investiții în agricultură de până la 70.000 de euro, 100%nerambursabili, pentru activitățile non-agricole. A doua măsură este măsura 6.4, Investiții în crearea și dezvoltarea neagricolă, de această dată pentru întreprinderile existente în mediul rural, cu o finanțare care poate ajunge până la 200.000 de euro, valoarea nerambursabilă putând ajunge până la 90%. Cea mai importantă măsură se referă la măsura 4.3, Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice. Mai exact litera a, irigații. Practic, alocarea totală pe care o avem pe Programul Național de Dezvoltare Rurală din 2014 până în 2020 este de 435 de milioane de euro, cu o contribuție europeană de 370 de milioane de euro, la care se adaugă contribuția de la bugetul de stat”, a spus Constantin.
Potrivit ministrului, aceste sume se adaugă la un program de irigații pe care ministerul de resort l-a început acum doi ani de zile, în valoare de 119 milioane de euro.
„După ce vom reuși să facem implementarea acestor sume, practic vorbim de infrastructura de irigații reabilitată în peste 314.000 de hectare la nivel național. După implementarea fazei a doua, prin deschiderea fondurilor pe perioada 2014-2020, vizăm reabilitarea a încă 430.000 de hectare, ajungând să acoperim toată infrastructura secundară pe care o avem pe zona de irigații”, a completat Constantin, care a menționat că în urma deschiderii celor 10 măsuri din PNDR de până acum, 884 de milioane de euro vor fi disponibile pentru investiții în agricultură.
Daniel Constantin a afirmat că în perioada septembrie-octombrie România va primi un răspuns în ceea ce privește proiectele depuse pentru Planul Juncker.
„Așteptăm cu nerăbdare rezultatul pe care îl vom avea ca urmare a aplicării unui program pentru Planul Juncker, înțeleg că rezultatele vor fi undeva prin septembrie-octombrie. Dacă vom avea succes, atunci vom trece și la reabilitarea infrastructurii primare de irigații. Suntem pe cale de a rezolva infrastructura secundară, 700 și ceva de mii de hectare vor fi gata. Pe Planul Juncker, dacă proiectul nostru nu este aprobat, avem trei variante: parteneriatul public-privat, eventuale împrumuturi pe care le-ar face statul, pe care nu vreau să o iau în considerare, iar cea de-a treia variantă se referă la un proiect de lege pe care îl avem în Parlament, prin care să se aloce un buget mai mare pentru irigații pe infrastructura principală”, a subliniat Constantin.